O înregistrare audio-video apărută recent în spațiul public ridică semne de întrebare serioase privind conduita președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone. În imagini, Piedone apare la o cherhana din Agigea, într-o discuție informală cu Sorin Susanu, șeful Corpului de Control, folosind un limbaj agresiv și punând presiune pentru compromiterea unui fost coleg, Horia Constantinescu.
Potrivit înregistrării, Piedone îl numește pe Susanu „săgeată” și îi cere să-l atace mediatic pe Constantinescu, promițându-i în schimb funcția de comisar-șef la Constanța:
„Te pun comisar-șef la Constanța… dar tu atacă!”
Discuția capătă un ton din ce în ce mai violent, Piedone cerând insistent „materie primă” și atacuri scrise împotriva fostului șef OPC Constanța, în prezent detașat la Ialomița.
Horia Constantinescu reacționează dur
Cel vizat de aceste discuții, Horia Constantinescu, a făcut publică înregistrarea și a denunțat comportamentul lui Piedone drept o „răfuială mafiotă”. El acuză un plan concertat de îndepărtare a sa din sistem pentru că a deranjat interese locale și politice, în special prin controalele efectuate pe litoral.
Percheziții DNA în paralel
În aceeași zi, procurorii DNA au efectuat percheziții în Bragadiru, Sinaia și pe litoral, inclusiv în complexul unde se afla cazat Piedone. Surse judiciare indică faptul că președintele ANPC este vizat într-un dosar privind posibila avertizare a unor operatori economici înaintea unor controale oficiale.
Nicio reacție oficială până în acest moment
La ora redactării acestui articol, nici Cristian Popescu Piedone, nici instituția pe care o conduce, ANPC, nu au emis un punct de vedere oficial. De asemenea, Sorin Susanu nu a comentat informațiile apărute.
