Fotbalist de la FC Rapid București, în centrul unui scandal? Surse vorbesc despre un posibil accident și verificări ale poliției
Update:
Fotbalist de la FC Rapid București, în centrul unui scandal. Este vorba despre Kader Keita, care ar fi fost reținut pentru 24 de ore de către poliție, potrivit informațiilor apărute pe surse.
Un jucător important din lotul Rapidului s-ar afla în mijlocul unui scandal de proporții, potrivit unor informații apărute pe surse în cursul zilei de astăzi.
Conform unor persoane apropiate situației, ar fi avut loc un accident rutier în București, iar șoferul implicat ar fi părăsit locul incidentului. Informațiile nu sunt confirmate oficial până la această oră de autorități.
Surse susțin că în cursul zilei de astăzi polițiștii ar fi efectuat verificări tehnice asupra unui autoturism aflat într-un garaj din zona rezidențială Four City, unde ar fi fost realizate măsurători specifice unei anchete în desfășurare.
De asemenea, circulă informații neconfirmate potrivit cărora persoana rănită în accident s-ar afla internată în stare gravă la spital. Reprezentanții Poliției Capitalei nu au transmis până în acest moment un comunicat oficial care să confirme identitatea persoanelor implicate.
Clubul Rapid nu a oferit, deocamdată, un punct de vedere public.
Dacă informațiile se vor confirma, cazul ar putea avea consecințe serioase atât pe plan juridic, cât și sportiv. Vom reveni cu detalii imediat ce autoritățile vor face precizări oficiale.
