O mai ții minte pe Narcisa Guță? A făcut multă vreme pelerinaj prin emisiunile Tv pentru a-l recuceri pe Nicolae Guță. Pe acea vreme, scandalurile dintre cei doi erau extrem de mediatizate, de cele mai multe ori reprezentând cireașa de pe tort în show-urile Tv. Femeia dezvăluia detalii intime din relația complicată pe care o avea cu „Regele manelelor” și cu greu își controla ieșirile nervoase atunci când vorbea despre el. Ei bine, Narcisa arată complet diferit față de cum arăta atunci. Cu siguranță o vei recunoaște greu!
Narcisa Guță, cea care nu a vrut nici în ruptul capului să renunțe la manelist, a ajuns acum de nerecunoscut. După anii în care a luptat să-i recucerească inima cântărețului și să-l țină departe de orice altă femeie, aceasta parcă a renăscut. Narcisa are câteva intervenții estetice și un corp de invidiat.
Narcisa Guță, mai sexy ca niciodată
Recent, Narcisa a postat un video pe TikTok în care a dat dovadă că avea mare chef de distracție. Fosta lui Guță a dansat de mama focului într-un mall, pe ritmuri de manele. Fără inhibiții, așa cum o știm cu toții, acesteia nu i-a păsat că prin jur mai erau și trecători, ba din contră. Însă, nu asta este important, ci felul în care arată acum focoasa șatenă. Narcisa se menține într-o formă fizică de invidiat și poartă ținute mulate și sexy.
Vedeta merge la sală și consumă alimente sănătoase pentru a-și putea menține silueta. În plus, are și câteva intervenții estetice la nivel mamar, dar și o rinoplastie. Mai mult, ea a decis să-și înfrumusețeze zâmbetul cu ajutorul fațetelor dentare. De asemenea, Narcisa a renunțat la părul brunet care a consacrat-o pe vremea când s-a căsătorit cu Nicolae. Acum, vedeta este șatenă și se bucură de un păr extrem de lung. O mai recunoașteți?