Eveniment grandios aseară la Muzeul Național de Artă al României! Elie Saab și fiul său au venit în țara noastră pentru lansarea oficială a proiectului imobiliar care le poartă numele în colaborare cu Metropolitan Group, o companie cu reputație proastă, cu un istoric plin de probleme și scandaluri! Designerul de talie mondială vrea blocuri ca-n Abu Dhabi în zona de nord a Capitalei, numai că sosirea lui și a fiului său la Palatul Regal parcă n-a prea fost cu noroc.
Prima dezvoltare se află în cea mai proastă poziție din Cartierul Francez, aproape de linia ferată. Zgomot mare, view inexistent, calitatea construcției model Popești Leordeni, prețuri uriașe.
Dan Drăgulin si Robertino Georgescu, proprietarii Metropolitan, preocupați la începuturile lor de “managementul” celei mai vechi meserii din lume, s-au remarcat prin construcția a mii de apartamente de cea mai joasă calitate în Popești Leordeni, acolo unde au fost implicați în multiple scandaluri.
Principalul, când din greșeală – fără nici o autorizație – au branșat niște blocuri construite de ei, în loc de sistemul de canalizare, în cel de apă potabilă. Și populația s-a trezit cu excremente în loc de apă potabilă. O nenorocire totală. A ieșit lumea în stradă. Cu sume mari în stânga și în dreapta au scăpat.
Acum ei – camuflați în spatele săracului Elie Saab – fac cea mai luxoasă clădire din București. Să mori de ras. 😂😂😂😂
Aseară, lux și opulență la Muzeul de Artă al României
Vedete din showbiz-ul autohton s-au perindat aseară în incinta Palatului Regal. Cătălin Botezatu, Mihai Morar sau Romanița Iovan sunt doar câteva dintre numele sonore prezente aseară la lansare oficială a proiectului pe care Elie Saab și Metropolitan Group îl vor pune pe picioare. Majoritatea plătiți.
Dar „miezul” a fost patronul Metropolitan. Din nou, în centrul atenției. Cum îi place. Doar că de această dată cu ținuta.
Toată recepția de aseară a fost ca să se marcheze startul unor proiecte imobiliare sub numele designerului, care se pare că este disperat să intre pe zona imobiliară, de unde poate “stoarce” brandul său și mai tare.
Faptul că prima asociere internațională este în România spune totuși nivelul. Disperarea lui Elie Saab se vede că este mare, deoarece reputația Metropolitan este la un nivel atât de redus încât nimeni normal la cap cu un brand internațional nu s-ar asocia. Cauți pe Google înainte să te asociezi. Sau dacă banii sunt totul… Sumele însă sunt mari, revenim cu povestea pe larg.
Proiectul de apartamente așa zis exclusiviste este undeva în stadiul de construcție, si asta cu peripeții, căci un bărbat și-a pierdut viața. A căzut în cap de la trei metri înălțime, de pe o schelă, dosarul fiind mușamalizat. Se pare că cineva din conducerea ITM a primit indirect niște avantaje.
Prețul de pornire al apartamentelor va fi de 600.000 de euro și vor ajunge până la 15 milioane de euro.
Elie Saab parcă a venit cu ghinionul la purtător
Aseară, la Palatul Regal, pentru câteva ore totul a mers ca pe roate. Și nimeni n-avea să bănuiască ce a urmat. Sosirea designerului de origine libaneză pe teritoriu Românesc n-a prea fost cu noroc. Palatul Regal a luat foc la mai multe ore după lansare. La propriu. Parcă a lovit ghinionul Capitala.
Pompierii au intervenit în această după-amiază pentru stingerea flăcărilor aflate la nivelul plafonului etajului 2 al Palatului Regal – Muzeul Național de Artă.
Chiar dacă în acest moment incendiul a fost stins, se vehiculează un număr de 150 de persoane care ar fi fost evacuate din incinta Palatului Regal. Nu se cunosc cauzele producerii incidentului, autoritățile având de stabilit circumstanțele care au dus la producerea incendiului.