Târgul de Crăciun din Capitală s-a deschis astăzi, 20 noiembrie! Bucureștenii se pot bucura anul acesta de programele artistice, produsele bio, roata panoramică, carusel și multe alte atracții. Târgul poate fi vizitat în perioada 20 noiembrie-26 decembrie, în Piața Constituției.
Târgul de Crăciun di București s-a deschis oficial astăzi, 20 noiembrie! Bucureștenii și toți doritorii din toate zonele țării sunt așteptați să ia parte la programele artistice și atracțiile pe care Primăria București le pune la dispoziție, anul acesta.
Spre deosebire de anul trecut, intrarea este gratuită, iar locația unde amplasat Târgul de Crăciun, diferă. Dacă anul trecut, târgul era localizat în Piața Universității, iar taxa de intrare era 10 lei, anul acesta este amplasat în Piața Constituției, și intrarea este gratuită.
Ce a transmis Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
”Mai sunt câteva ore până la deschiderea Târgului de Crăciun organizat de Primăria Capitalei prin Arcub, Proedus şi Creart, în Piaţa Constituţiei, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Atracţia Târgului, roata panoramică uriaşă a fost deja montată, căsuţele pentru meşteri, artizani şi pentru bucătarii de mâncare tradiţională sunt frumos decorate cu crenguţe de brad, iar scena şi patinoarului sunt aproape gata. Căsuţele din turtă dulce, soldăţeii şi renii cu siguranţă îi vor încânta pe copii”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina personală de Facebook, înainte de deschiderea târgului.
Târgul are peste 70 de căsuțe din lemn, de unde vizitatorii vor putea achiziționa produse bio, dulciuri, mezeluri, dar și multe cadouri cu tematică de iarnă.
În fața Parlamentului este amplasat un brad de mari dimensiuni, iar, atât cei mari, cât și cei mici se vor putea distra pe patinoarul de peste 30 de metri lungime și 30 de metri lățime.