Lidia Buble a vorbit, de curând, pe rețelele sociale, unde a precizat ce s-a întâmplat în ultimul timp în viața sa. Artista a dezvăluit fanilor săi că nu a trecut prin cele mai bune momente. Însă, abia acum a avut curaj să le spună ce a pățit.
Lidia Buble, devastată de durere, a vorbit, pe pagina sa de Instagram, despre cea mai mare durere prin care a trecut. Ce a spus vedeta.
Lidia Buble, devastată de durere
În urmă cu puțin timp, Lidia Buble a povestit prin ce clipe grele a trebuit să treacă în ultima perioadă. Chiar dacă vedeta a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, pe rețelele sociale, că animăluțul său de companie s-a stins din viață, abia acum a avut puterea să explice cauza decesului lui Bubbly.
“Scuzați-mi fața, dar mi-a apărut filmuletul acela cu Bubbly și m-au răscolit amintirile. V-am promis că o să vă povestesc ce s-a întâmplat cu Bubbly. Va rămâne pentru totodeauna în inima mea, s-a transformat într-un îngeraș. Bubbly, în cei cinci ani și jumătate de viață pe care i-a avut, a avut mai multe crize, avea niște dureri extraordinar de mari și uneori zici că urla ca un om de durere, voma, nu mai putea să meargă, cădea din picioare. Îmi este foarte greu să vorbesc despre acest subiect. Îmi este super dor de el.“, a transmis Lidia Buble, pe pagina persoanlă de Instagrtam.
Cântăreața a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat cățelușul său. Aceasta a spus că Bubbly suferea de două probleme de sănătate, pancreatita și afecțiuni ale rinichilor.
“Bubbly avea două mari probleme de sănătate. Eu știam. Era vorba despre pancreatita și rinichii, cu rinichii era praf. Eu am vrut să îl și castrez. Doctporii mi-au zis că o să mai trăiască doar câteva luni. Undeva în fișa lui scria că avea ceva probleme cu inimioara, dar nu mi-au fost prezentate ca fiind grave. În urma cu două săptămâni mi-a făcut o criză, voma, nu mai putea să își facă nevoile cum trebuie, începea să șchiopăteze, de la durere. Criza aceasta nu a fost atât de gravă, față de altele. Urla ca un om de durere, era ceva înfiorător.”, a mai spus artista.
Mai mult de atât, vedeta a mărturisit că a fost în nenumarate rânduri cu cățelul său la doctor, însă specialiștii nu au semnalat toate problemele pe care acesta le avea.
“L-am trimis de urgență la doctor cu un prieten. Când m-am dus să îl iau, doctorii mi-au zis că este deschidratat, că nu au putut să îi ia sânge, i-au făcut câteva perfuzii să îl pună pe picioare. Mi-au zis să revin următoarea zi să vadă dacă se poate lua sânge. Asta s-a și întâmplat, iar analizele au ieșit bine. Mi l-au dat acasă. Mi se părea că se simtre din ce în ce mai rău. Se transformnase într-o legumă, nu mai putea să meargă absolut deloc, nu dormea, nu mai voia să mănânce.”
Vedeta, cu ochii în lacrimi în mediul online
Cu ochii în lacrimi, Lidia Buble a mărturisit că vestea pe care a primit-o a fost una devastatoare.
“În ziua în care a murit Bubbly a fost pentru prima dată când am simțit că mor. Eram în stare să iau orice fel de pastilă…“, a mai dezvăluit vedeta, pe rețelele sociale.