Andra (36 de ani) și Cătălin Măruță (44 de ani) s-au cununat religios, în urmă cu 14 ani, într-o zi de vară, chiar de ziua de naștere a artistei. Recent, prezentatorul de la Pro TV a mărturisit cum se înțeleg, de fapt. Iată mai jos, în articol, ce a spus Cătălin Măruță despre relația maritală.
Andra și Cătălin Măruță sunt căsătoriți de 14 ani. Cei doi au împreună doi copii, pe Eva și David. În cadrul unui interviu, prezentatorul de la Pro TV a mărturisit care este „secretul” pentru un mariaj longeviv și frumos. Deși au un program foarte încărcat, iar timpul pare destul de limitat pentru cei doi, Andra și Cătălin reușesc să întrețină vie flacăra iubirii, în continuare.
”Indiferent cât de ocupați am fi, indiferent cât de departe am fi unul de celălalt, într-un weekend, facem tot ce este posibil să ajungem acasă. Dimineața, la ora 7.30, ducem împreună copiii la școală. Andra poate are mai mult timp după-amiaza cu ei, eu, poate în weekend, când ea are evenimente. Așa că, întotdeauna găsim timp”, a spus Cătălin Măruță.
Cătălin Măruță: ”Important este să comunici cu omul de lângă tine”
Prezentatorul TV a continuat seria mărturisirilor. Cătălin Măruță a mai spus, în cadrul aceluiași interviu, faptul că nu este ușor să mergi într-o vacanță fără cei mici. De asemenea, omul de televiziune a mai vorbit și despre mariajul de 14 ani cu artista Andra. În relația lor, comunicarea este cheia. Deși nu dețin vreo „rețetă secretă” pentru căsnicia lor, Cătălin mărturisește că, de fapt, comunicarea și respectul sunt două elemente care ajută enorm.
„Să știi că noi nu deținem un secret. Suntem absolut exact ca orice familie care, poate, citește materialul ăsta. Și la noi există discuții, și la noi există discuții în contradictoriu. Important este să comunici cu omul de lângă tine și să vrei să faci echipă cu omul ăla. Și să fii împreună cu el și să mergi înainte cu el. Cred că… comunicarea, respectul, iubirea, toate astea sunt foarte importante”, a spus Cătălin Măruță pentru Viva.
Cătălin și Andra Măruță s-au căsătorit religios în anul 2008, în data de 23 august, chiar de ziua artistei. Cununia civilă a avut loc în data de 10 august 2008. Nunta a avut loc la Târgu Jiu și, la momentul respectiv, au luat parte 800 de invitați.