Anca Dinicu, surprinsă în timp ce se săruta cu un bărbat. Actrița nu s-a ferit de ochii lumii și chiar ea a fost cea care a publicat clipul cu pricina. Aceasta este foarte discretă în ceea ce privește viața ei personală, însă de data aceasta își pune fanii pe gânduri. Imaginea care îi face pe internauți să se întrebe dacă nu cumva actrița se află într-o relație.
Anca Dinicu este foarte activă în mediul online, dar pe cât de activă este în social media, pe atât de discretă este atunci când vine vorba despre viața ei personală. Cu toate acestea, de data asta ea s-a postat în timp ce aproape se săruta cu un bărbat. Imaginea a fost completată de un mesaj care a dat de înțeles că între cei doi ar fi vorba despre o legătură amoroasă, însă asta rămâne de văzut.
Anca Dinicu, surprinsă în timp ce se săruta cu un bărbat
În urmă cu nu mult timp, Anca Dinicu a distrubuit pe Instragram un Story care dă bănuieli fanilor. Este vorba despre un Boomerang în care Anca Dinicu pare extrem de apropiată de un bărbat. Cei doi sunt cât pe ce să se sărute, iar mesajul din descriere chiar ridică semne de întrebare. Clipul a fost postat inițial de către tânărul respectiv și lângă imaginea cu ei doi a scors ”Iubita mea” și cu un emoticon în formă de inimioară. Să fie oare vorba despre un prieten mai apropiat sau despre o nouă relație amoroasă pentru celebra actriță?!
Anca Dinicu, scrisoare emoționantă de la o fană
Anca Dinicu a fost surprisă zilele trecute cu o scrisoare emoționantă de la o fană. Actrița este foarte epreciată de public, iar fanii îi arată asta mereu. De data aceasta, ea a primit o scrisoare de la o fană, iar festul a emoționat-o atât de tare încâ a împărtășit textul scrisorii cu fanii din mediul online.
“Anca! Tu ești omul care m-a învățat că actoria este arta de a fi om! Datorită ție mulți tineri își aleg drumul acesta în viață. Te apreciez și te iubesc mult de tot! O simplă fată căreia i-ai deschis drumul”, este scrisoarea primită de Anca Dinicu în seara unui spectacol de teatru.