Soția lui Cristi Borcea (52 de ani) a dezvăluit care sunt secretele fostului acționar de la Dinamo pentru menținerea unei tinereți veșnice. Valentina Pelinel (41 de ani) nu se ascunde de nimeni și o dă pe față.
În cadrul unui interviu, Valentina Pelinel a fost foarte sinceră și a mărturisit faptul că își împarte produsele de skincare cu soțul ei. Mai mult, blondina a precizat că Borcea folosește în exces produsele de îngrijire și înfrumusețare pe care ea le deține.
Secretul lui Borcea anti-îmbătrânire
Cristi Borcea are grijă mereu de înfățișarea sa, așa că apelează la diferite metode pentru a nu-și arăta vârsta adevărată. Fostul finanțator din Ştefan cel Mare folosește fiole de hidratare și întreținere a tenului, dar și diverse măști.
”Îmi place să am grijă, îmi place să mă informez, să încerc produse noi, dar da, îmi place să am grijă de mine. Noi amândoi folosim, noroc că am și un soț care este foarte îngrijit și atunci facem lucrurile astea împreună.
Nu mi-e rușine să îmi pun o mască pe față, pentru că ne punem amândoi. Folosim măscuțe. Îmi plac foarte mult fiolele mie și după fiole dacă mai aplicăm un ser sau o cremă, dar fiolele la noi sunt sfinte în casă. Dacă se termină un produs, sigur l-a terminat soțul.
De obicei sunt extrem de organizată și întotdeauna dacă e aproape să se termine un produs, am grijă să fac refill-ul ca să zic așa. Amândoi folosim multe produse, am un soț foarte îngrijit”, a declarat Valentina Pelinel, pentru Playtech, la sfârșitul lunii trecute.
Cristi Borcea își îngrijește tenul de la 30 de ani
În cadrul unei emisiuni TV, Cristi Borcea a povestit că a început s aibă grijă de felul în care arată, încă de la vârsta de 30 de ani. A apelat la mai multe aparate de înfrumusețare și întreținere, dar și la mici intervenții estetice, cum ar fi injectarea cu botox, la nivelul feței.
”Dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.red. Mihaela Borcea, prima soție), în Dorobanți. Practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale.
De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat. Mereu am lăsat să nu se cunoască diferența. Dacă nu faci nimic, și dintr-odată îți schimbi înfățișarea, întinerești brusc, arată urât. Eu, am făcut așa câte puțin, să țin ritmul”, a declarat Cristi Borcea, anul trecut, într-o emisiune TV.