În exclusivitate, pentru TabloidVip.Ro, Daniela Crudu a făcut primele declarații după ce a anunțat că va deveni mamă. Fosta asistentă TV a vorbit despre cum a aflat că este însărcinată, despre primul trimestru de sarcină, dar a spus și dacă are sau nu pofte. Cum a reacționat iubitul ei când a aflat că va deveni tată, dar și ce a spus tatăl Danielei Crudu când a fost anunțat că o să fie bunic.
Vestea că Daniela Crudu e însărcinată a luat prin surprindere tot showbiz-ul românesc! În aproximativ jumătate de an, fosta asistentă TV își va ține în brațe bebelușul.
Primele declarații ale Danielei Crudu despre sarcină
În exclusivitate, pentru TabloidVip.Ro, Daniela Crudu a făcut primele declarații după ce a anunțat că va deveni mamă.
“Sunt foarte fericită, numai la asta mă gândesc, nici nu mă mai interesează de nimic, numai de sarcină. În fiecare zi se întâmplă lucururi noi cu corpul meu și sunt entuziasmată așa. Zici că visez. Nu-mi vine să cred, tot mi se pare că e o minune așa, nu știu. Săptămâna viitoare fac trei luni. E cam mare burtica mea, se vede calumea, e proeminentă, e țuguiată, foarte multă lume crede că e băiat pentru că e țuguiată așa.“, a spus Daniela Crudu pentru TabloidVip.Ro.
Bruneta este extrem de fericită că va deveni mamă și spune că și ea crede că va avea băiețel. De asemenea, Daniela Crudu a spus că a fost luată prin surprindere și că nu se aștepta să rămână însărcinată. Întrebată despre tatăl copilului ei, aceasta a dezvăluit că bărbatul este extrem de fericit pentru că în viața lor va apărea o minune.
“Eu cred că e băiat pentru că noi am fost două fete și de obicei, se zice că o să iasă băiat. Eu cred că e băiat, așa simt eu. Tatăl copilului e fericit, nu are cuvinte, e și el emoționat, visează și el tot așa, ca mine. M-a luat prin surprindere, nu m-am așteptat. M-am bucurat, că e prima dată când mi s-a întâmplat lucrul ăsta. O să vezi tu ce mămică o să fiu eu, cea mai nebună și cea mai distractivă și o să mă joc încontinuu cu el, pentru că cei mici de asta au nevoie.”, a mai spus Daniela Crudu.
A avut sau nu Daniela Crudu pofte!?
Daniela Crudu, aflată în primul trimestru de sarcină a spus că, până acum, s-a confruntat cu stări de rau. Dacă unele mămici sunt norocoase și nici nu simt că sunt însarcinate, ea face parte din categoria celor care, în primele luni, au avut stări de greață. În schimb, fosta asistentă TV recunoaște că nu a avut pofte.
“Mi-a fost rău până acum, am avut greață încontinuu, cred că majoritatea graviduțelor au avut în primul trimestru. Mi-a fost rău de tot, am avut greață, amețeală, nici nu prea am putut să ies din casă, nu am făcut mai nimic pentru că mi-a fost rău. Nu prea am avut pofte eu. Eu mănânc când îmi e foame, adică nu mănânc că sunt gravidă. Nu mă interesează, nu sunt disperată să nu mă îngraș. Acum, dacă simt nevoia să mănânc, mănânc, nici nu exagerez, dar nici nu vreau să mă abțin că nu e bine.”, a mai spus vedeta.
Daniela Crudu, despre tatăl copilului
Bărbatul cu care se iubește Daniela Crudu are 27 de ani și, chiar dacă între cei doi îndrăgostiți este o diferență de vârstă de șase ani, se înțeleg de minune și preferă să fie în continuare discreți în ceea ce privește povestea de dragoste pe care o trăiesc.
“Important e că noi ne iubim. El mă iubește și eu îl iubesc, a fost ceva discret și asta a fost și motivul pentru care relația dintre noi a ținut, că dacă știe lumea și te afișezi și te postezi, se bagă lumea, și uite așa se strică totul. Are 27 de ani. Important e că ne iubim și că ne înțelegem. El este mai discret, tot timpul trebuie să fie o balanță. Deocamdată nu mă mărit. Sunt axată pe copil, mângâi într-una burtica. Mă uit pe internet să văd cât de mare e, ca o cireașă.”, mai spune Daniela Crudu.
Vedeta a mai declarat și că tatăl ei, Nelu Crudu abia așteaptă să își cunoască nepoțelul.
“Tata e disperat. Nu mai poate, zice că am băiat, să i-l duc lui, că îl crește el, că vrea să îl facă golan.”, spune vedeta.
Deși e însarcinată în trei luni, bruneta va continua să aibă aceleași activități și că ea a rămas aceeași persoană, chiar dacă peste puțin timp va deveni mamă.
“Eu tot o să continui cu asta, eu sunt open mind. Totul merge înainte, eu sunt tot persoana aia, nu m-am schimbat acum și sunt zâna sfânta Daniela că am rămas gravidă. Sunt mai atentă, am grijă de mine, de sănătatea mea și de sarcină, dar caracterul meu tot ăla este, tot nebună sunt. Am stat o perioadă la sora mea, dar m-am întors în București. Am toți prietenii aici, vreau să nasc aici, să stau cu prietenii mei.”, a mai spus Daniela Crudu.