Recent, într-o emisiune TV, ministrul Mediului spunea că nu el este cel care face cumpărături în general, ci soția sa, lui rămânându-i în general rolul de a …căra sacoșa. Imaginile realizate de paparazzi TabloidVip.ro confirmă. În plus, tot paparazzi au aflat și Cine conduce în familia ministrului Tanczos Barna!
Revenind la emisiunea cu pricina, ministrul Mediului a completat că, deși nu el este cel care face cumpărăturile, e la curent cu prețurile și știe exact care e nivelul scumpirilor actuale.
Dar nu despre scumpiri e vorba în textul de azi ci despre familia Tanczos, surprinsă la finalul unei sesiuni de shopping, în parcarea unui mall din Capitală.
Cine conduce în familia ministrului Tanczos Barna. Mașina, cel puțin!
De ce ne-am opri asupra unor imagini cu un ministru și soția sa, ieșind de la un mall? Pentru că sunt inedite. Lăsând la o parte că ministrul este cel care cară punga, cei doi nu se grăbesc deloc să plece din parcare.
Și, deși urmau să se urce în aceeași mașină, preferă să mai rămână puțin de vorba afară. Doamna Szidonia Tanczos chiar se sprijină șmecherește de autoturism, amândoi se uită în telefoane și discută, ba își arată unul altuia diverse mesaje sau fotografii.
Când trece un oarecare timp, decid totuși să plece, iar la volan – deși discutam despre o mașină destul de mare – trece mititica doamna Tanczos.
Poate că ministrul Mediului nu vrea să fie tocmai el cel care poluează atmosfera și așa greu respirabilă a Capitalei. Sau poate doamna conduce, permițându-i astfel soțului să-și continue eventuale discuții și să mai rezolve din treburile țarii.
Oricum ar fi, un lucru e cert: în familie e armonie.
Ministrul a împrumutat firma soției
Szidonia Tanczos este angajată la Universitatea Sapientia, cea mai mare universitate maghiară privată din România. În vârstă de 43 de ani, soția ministrului Mediului ocupă funcția de șef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginereşti, filiala Miercurea Ciuc, activând în cadrul Departamentului de Bioinginerie.
Ministrul Barna Tánczos a împrumutat în nume personal firma soției, mai având de recuperat 175.890 lei. Pentru activitatea de cercetare depusă în cadrul universității la care lucrează, Szidonia Tanczos primește lunar 4.000 lei.
Istoricul zbuciumat al tânărului veteran în politică. Tánczos Barna a fost înjunghiat la serviciu
Activitatea politică a lui Barna Tánczos a început acum mai bine de două decenii, în 1998, când demnitarul de acum s-a angajat pe funcția de expert în Parlamentul României, la doar 22 de ani.
Apoi, în intervalul 2000-2005, Tánczos Barna a fost Consilier Președinte – Comisia pentru Industrii, în Parlament, director financiar la o firmă și consilier local în comuna Sâncrăieni (județul Harghita).
În 2005, Tánczos a avut parte de o ascensiune fulminantă, fiind numit președinte la Agenția Domeniilor Statului (ADS), funcție în care a stat până în 2007. În martie 2005, în timp ce era la ADS, Tánczos a avut parte de o mare încercare, fiind înjunghiat în biroul său de Alecu Chitaru, un cetățean nemulțumit de comportamentul demnitarului.
S-a ales cu un plămân perforat.
Din 2007 până în 2009, Barna Tánczos a ocupat funcția de secretar de stat în ministerul transporturilor, după care – între 2010 și 2012 – a fost secretar de stat în ministerul dezvoltării și turismului și ulterior secretar de stat în ministerul agriculturii și dezvoltării rurale.
Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Tanczos Barna a fost ales în premieră senator UDMR de Harghita la scrutinul din 2012. Performanța a fost repetată de politician și la următoarele două alegeri parlamentare, din 2016 și 2020.
Bogat din donații
Conform ultimei declarații de avere, Tanczos deține în localitatea Sîncrăieni (județul Harghita) două terenuri forestiere (de 549 metri pătrați, respectiv 346 metri pătrați) și trei terenuri agricole (4.000 de metri pătrați, 24.500 de metri pătrați și 20.900 de metri pătrați).
Toate terenurile sunt trecute pe numele soției Szidonia, unul fiind primit ca donație din familie.
Tot cu titlul de donație de la rudele sale, Barna Tánczos – președinte al Federației Române de Hochei pe Gheață între 2008 și 2013 – a primit în 2015 o casă de locuit cu o suprafață de 283 metri pătrați în aceeași comună, Sîncrăieni (județul Harghita).