Andreea Bălan se teme de foarte puține chestiuni în viața ei, dar acelea care-i provoacă cu adevărat frică sunt serioase și, întotdeauna, legate de siguranța celor două fiice pe care le are cu actorul George Burcea.
După separea de bărbat, viața familiei Bălan s-a schimbat 360 de grade, iar mama artistei a devenit pion principal în creșterea și educația celor mici.
Blonda este, după cum știm, unul dintre cei mai ocupați artiști din România, situație care, bineînțeles, o ține foarte mult timp plecată de acasă.
Andreea Bălan recunoaște, în sfârșit, care-i este marea temere după divorțul de George Burcea
Dacă în timpul zilei lucrurile sunt echilibrate în căminul Bălan, noaptea este cea care provoacă fiori artistei, acele nopți pe care ea le petrece departe de fetele ei. Punctul culminant a fost acela în care artista a plecat în „America Express”, iar atunci juratul „Te cunosc de Undeva” a luat o decizie radicală. Pe lângă mama ei și bona fetițelor, în casă s-a alăturat o a treia doamnă ca să fie acolo la orice nevoie a moștenitoarelor Bălan.
„I-a fost greu, mama a fost principalul pion și a mai avut încă două doamne care au ajutat-o, o doamnă venea noaptea să doarmă împreună cu ea în casă ca să nu fie singură. Și când plec la concerte mama are teama de a nu i se întâmpla ceva noaptea și fetele să nu poată să sune, ele sunt mici, nu știu să sune, și atunci ea întotdeauna are nevoie de cineva să doarmă în casă atunci când eu sunt plecată la concerte și vine această doamnă Eli și o avem pe bona Flori, care este din prima zi de când s-a născut Ella. Și astfel, în trei, au reușit să stea cu fetele, să se joace, să se plimbe, să meargă în parcuri, să se distreze. Ella este foarte cuminte, Clara fiind mai micuță este mai năzdrăvană, întotdeauna al doilea copil este mai năzdrăvan”, a declarat, Andreea Bălan.
Andreea Bălan s-a întors, de curând, din aventura vieții ei, din America Latină, acolo unde a filmat pentru sezonul următor al emisiunii America Express, emisiune care va fi difuzată foarte curând de Antena 1.
Artista, care a trecut în ultimii ani prin situații nu prea comode din punct de vedere personal, a venit o cu totul și cu totul altă persoană de pe „Drumul Aurului”, iar acestea sunt fix mărturisiri pe care le face chiar ea.
„Din America Latina m-am întors cu un rucsac plin de amintiri superbe! Sunt mai bogată sufletește, mai umilă și mai ales am sufletul plin de recunoștință pentru tot ceea ce am, pentru familia mea, pentru toți oamenii pe care îi iubesc și care mă iubesc. Această experiență m-a schimbat pentru totdeauna!”, a transmis Andreea Bălan pe Instagram.