Oana Zăvoranu și Alina Ceușan se întâlnesc luna viitoare la tribunal, în procesul în care fosta nevastă a lui Pepe este acuzată că a jignit-o și a umilit-o în public pe vloggerița blondă.
Scandalul Zăvoranu-Ceușan a izbucnit în urmă cu doi ani, când fosta soție a artistului Pepe a afirmat pe site-urile de socializare: „Ești nimeni fetițo”; „ Ești zero barat”; „ Sărăcioooooo” ,,Gloabele se tăghează între ele și se felicită de cât de smekere sunt ele când o iau în bot de la mine si sunt niște luzărițe”; „Aveați nevoie de mine vă era dor de mine erați însetați de dreptate, voi toți cei care ați fost prostiți, păcăliți sau căzuți în capcana acestor putori șarlatance care se autointitulează influencere my ass”; Pur și simplu în momentul ăsta, vă tremură chiloții murdari pe care îi aveți, că a venit Zăvoranca și pleacă fraierii de falâuărși de la voi că le deschide asta capul și vă mai abandonează și amârâșii ăia de vă mai aruncau vouă doi scuipați să îi ungeți. Hai luați cu sictir de la mine scârbe penale ce sunteți toate!”
Alina Ceușan (Tișa, după căsătorie – n.r.) a dat-o în judecată pe Oana Zăvoranu, solicitând ca aceasta să șteargă postările de mai sus, să nu mai facă afirmații referitoare la ea și să achite despăgubiri morale de 250.000 de lei. Magistrații de la Tribunalul București au admis daune morale de 10.000 de lei și a respins, în rest, cererile formulate de Alina Ceușan.
„Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta TISA ALINA-ADRIANA în contradictoriu cu pârâta ZĂVORANU IOANA. Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul București-secția a IV-a civilă”, au decis judecătorii.
Hotărârea a fost contestată atât de reclamantă, cât și de pârâtă, așa că cele două se vor întâlni luna viitoare la Curtea de Apel.
sursa: dnamedia.ro