Traian Băsescu vrea înapoi casa de protocol din Gogol. astfel că a dat în judecată Regia Autonomă- Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Vineri, a avut loc la Curtea de Apel București, primul termen de judecată, la care însă fostul președinte nu s-a prezentat.
Traian Băsescu se judecă cu RA-APPS împotriva deciziei de a-l evacua din vila de protocol în care a locuit după terminarea mandatului de președinte.
Traian Băsescu vrea înapoi casa de protocol din Gogol. Se cere anularea ”actului administrativ”
Primul termen de judecată în cauza lui Băsescu a avut loc vineri, de la ora 14.00, la Curtea de Apel București. Însă actualul europarlamentar nu și-a făcut apariția în fața judecătorilor, fiind reprezentat de doi avocați. Fiind primul termen, președinta completului, judecătoarea Maria-Oana Dumitrescu, le-a cerut părților să se exprime pe competența materială a instanței.
Avocații fostului președinte au susținut că este competentă Curtea de Apel să judece cauza, în timp ce consilierul juridic al RA-APPS că Judecătoria sectorului 1 este instanța competentă, având în vedere că este vorba de o cerere de evacuare și nu de un raport de contencios administrativ.
În schimb, avocații lui Băsescu au precizat că litigiul reprezintă unul clasic de contencios administrativ.
„Este vorba despre anularea unui act administrativ, nu despre executarea lui contract administrativ. Notificarea de evacuare este un act unilateral, emis de RA-APPS în regim de putere publică, în executarea greșita a legii, prin care autoritatea urmărește stingerea lui raport juridic de drept”, a subliniat avocatul fostului președinte.