George Buhnici (41 de ani) a dat de necaz! Vloggerul care, în vară, lua la rost „femeile cu vergeturi și celulită”, a fost „șicanat”, zilele trecute, în trafic, în „cartierul milionarilor”. Iritat de situație, ex-angajatul postului Pro TV nu a mai rezistat și a pus mâna pe telefon. TABLOIDVIP.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile, dar și cum s-a încheiat totul.
Recent, TABLOIDVIP.RO i-a întâlnit, în zona Floreasca, pe George Buhnici, și pe soția lui, „minora” Lorena. După ce și-au luat mâncare la pachet de la un restaurant, au ajuns în locul în care au parcat mașina, unde au avut parte de o surpriză neplăcută.
Mai exact, un autoturism îi împiedica să părăsească zona, altfel circulată intens.
Iritat că a fost blocat în trafic
Vizibil deranjat, George Buhnici s-a îndreptat către mașina „dușmanului”, pentru a-i lua numărul de telefon, atașat în interior, pe parbriz. Cu mobilul la ureche, vloggerul s-a învârtit, preț de câteva secunde, ca un leu în cușcă, potrivit imaginilor realizate de TABLOIDVIP.RO.
Norocul lui a fost că un alt șofer i-a făcut loc și, astfel, a putut pleca, alături de soție, din „cartierul milionarilor”.
Faptul că a fost „șicanat” nu i-a picat deloc bine lui George Buhnici, însă, din fericire, fostul angajat al postului Pro TV și-a păstrat cumpătul. În orice caz, soția îi era alături și pregătită – probabil – să intervină în caz de „război”.
Cine este George Buhnici
Născut pe 6 martie 1981 la Timișoara, George Buhnici este un jurnalist român pasionat, în principal, de tehnologie. Este absolvent al Universității de Vest, specializarea Jurnalistică şi Relaţii Publice. În anul 1999, s-a angajat la Mix Media Group, unde a fost corespondent de știri și prezentator.
(NU RATA: DUPĂ SCANDALUL ÎN CARE A FOST IMPLICAT, GEORGE BUHNICI UMBLĂ DEGHIZAT! ÎN CE IPOSTAZĂ INCREDIBILĂ L-AM SURPRINS PE CELEBRUL VLOGGER)
Patru ani mai târziu, George Buhnici s-a alăturat postului Antena 1, unde a stat doar câteva săptămâni. A ajuns la Pro TV, iar, în perioada 2003-2007, a lucrat ca reporter cu camera ascunsă pe diverse subiecte.
Tot atunci, anunța că a dezvoltat singurul segment „iLikeIT” de pe piața tech, care între 2011 și 2019 a fost numărul 1. A renunțat, însă, la televiziune și s-a axat pe rețelele sociale.
Este însurat cu Lorena din anul 2010. Aceasta activează ca antreprenor, dar și specialist în comunicare.