Ana-Maria Barnoschi (30 de ani) este în culmea fericirii după ce a fost cerută, recent, în căsătorie! Cine este cel care îi va deveni soț și cu ce se ocupă!
Partenera lui Bursucu de la „Roata Norocului” trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Vlad Bălău. Cei doi sunt împreună de un an și jumătate, iar acum, vor deveni soț și soție. Tânărul este originar din Mangalia și se ocupă cu afacerile, având un business în Vama Veche. Chiar dacă au meserii diferite, cei doi se susțin unul pe celălalt și au grijă ca relația lor să fie una bazată pe încredere și respect reciproc.
Cererea în căsătorie a avut loc în Santorini
Aflată într-o vacanță în Santorini, cu iubitul său, Ana-Maria Barnoschi s-a ales cu cea mai frumoasă amintire. A fost cerută de soție, într-un cadru restrâns și romantic, deși, după cum declara chiar ea, iubitul ei nu obișnuiește să facă gesturi romantice. Deși sunt împreună de un an și jumătate, Ana își dorea de mai demult ca partenerul ei să facă acest pas. Cererea a surprins-o extrem de tare, iar prima persoană pe care a sunat-o să-i dea vestea a fost chiar mama ei.
„Sunt fericită! Cererea a avut loc în Santorini, în vacanță, el a ales un moment în care să fim doar noi doi. Știa că îmi doresc ceva intim, fară agitație și așa a fost. Era ultimul lucru la care mă așteptam din vacanța asta, chiar nu mă gândeam deloc că urmează un asemenea moment, dar cred că asta a mai dat un plus de farmec cererii.
A fost ceva cu încărcătură uriașă, el era foarte emoționat, eu la fel! Mai ales că nu mă așteptam! A fost totul ca la carte, s-a așezat în genunchi și m-a cerut. Prima persoană pe care am sunat-o să-i dau vestea a fost mama, era la bunica, așa că s-au bucurat împreună”, a declarat pentru Kanal D.