Andreea Bănică (44 de ani) a făcut un tutorial de machiaj, ocazie cu care și-a dezvăluit chipul său natural. Cântăreața și-a asumat imperfecțiunile și le-a arătat fanilor tenul său.
Blondina a fost provocată de fanii săi, de pe rețelele de socializare, să facă un tutorial în care să le prezinte întregul ritual de machiaj. Mare le-a fost uimirea internaților când i-au văzut chipul fără pic de produs cosmetic. Chiar dacă Andreea Bănică le-a spus că nu are deloc un ten perfect, fanii au fost îngăduitori cu ea, complimentând-o.
Printre toleranți, s-au găsit, bineînțeles, și câțiva critici. Aceștia i-au reproșat că are sprâncenele neadecvate pentru forma feței sale sau că arată total diferit fără machiaj. Fanii cântăreței au sărit imediat să-i ia apărarea, mai ales pentru curajul pe care l-a avut.
„Gata și tutorialul de machiaj pe care mi l-ați cerut! Această vară ne-a dat bătăi de cap, iar eu am ieșit din ea pătată toată, cu toți factorii de protecție folosiți 🙈
Tenul meu nu este perfect, am pistrui și pete însă cu un machiaj bun arată, WOW! ”, a scris Andreea Bănică pe rețelele de socializare.
Ce spune Andreea Bănică despre operațiile estetice. La ce tipuri de tratamente a recurs blondina
În urmă cu un an, cântăreața a fost acuzată că ar fi recurs la operații estetice pentru a se menține tânără. Andreea Bănică le-a dat imediat „replica” cârcotașilor, spunând că nu este de acord cu intervențiile chirurgicale, ci doar cu tratamentele pentru piele și ten, pe care le face periodic.
„Nu am operații estetice, ar trebui să se vadă peste tot, unde este tras ceva, unde am o linie, o tăietură, o cusătură. Nu am! Merg la tratamente din când în când, tocmai pentru a-mi întreține pielea, tenul, fața, frumusețea.
Pentru că asta-mi doresc tare mult, să îmbătrânesc frumos, nu urât și nu operată”, a spus Andreea Bănică pe pagina personală de Instagram.