Ministerul de Externe condamnă dur declarațiile făcute de un fost șef al diplomației române, Andrei Marga. Acesta a susținut într-o conferință publică faptul că ‘Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii: Rusiei – Donbas și Crimeea, României – Bucovina’ și Poloniei – Galiția.” și că “atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”.
După o serie de critici asupra sa, Andrei Marga a revenit și a declarat că își susține declarațiile pentru că ele reprezentă adevărul istoric, iar Ucraina prin faptul că nu și-a respectat angajamentele luate prin Acordurile de la Minsk a făcut să ne aflăm în situația de azi.
Precizări de presă cu privire la declarațiile făcute de Andrei Marga
”Ministerul Afacerilor Externe consideră că declarațiile făcute de domnul Andrei Marga în spațiul public cu privire la războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei și efectele acestuia sunt inacceptabile.
Aceste declarații sunt în flagrantă contradicție cu poziția oficială a României față de agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și cu principiile fundamentale de drept internațional care guvernează relațiile internaționale în prezent.
MAE respinge ferm poziționarea domnului Marga, care preia, încurajează și propagă narativele maligne emise de Rusia.
MAE reiterează susținerea sa fermă pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în granițele sale recunoscute la nivel.”, se spune în comunicatul MAE.