Directorul Direcției Regionale Vamale București, Paul Petrof, a fost reținut alături de alți patru funcționari, fiind acuzați de procurorii DNA că au luat mită de la mai mulți oameni de afaceri care aduceau în țară mărfuri contrafăcute. Paul Petrof – care anterior a condus Vama Constanța Sud Agigea – i-ar fi cerut unui om de afaceri plata unui avans de 50.000 euro pentru a-și cumpăra un apartament, în schimbul „ajutorului” oferit pentru obținerea unor autorizații.
CAB în dosarul penal nr 7181/3/2024
Respinge contestația Inculpaților și menține decizia penală a TMB de prelungirea măsuri preventive asupra inculpaților. Cernat Alexandru Teianu Nicolae Ștefan, Vulcan Marian Vladimir, Stamatescu Răzvan Cosmin, Petrof Paul.
Este vorba despre:
- Paul Petrof, director al Direcției Regionale Vamale București, a fost reținut pentru infracțiunile de: favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.
- Alexandru Cernat, Nicolae – Ștefan Teianu și Marian Vulcan, funcționari în cadrul Autorității Vamale Române și în cadrul Direcției Regionale Vamale București, au fost reținuți pentru luare de mită în formă continuată.
- Răzvan-Cosmin Stamatescu, șef birou în cadrul Autorității Vamale Române, a fost reținut pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și trafic de influență, în formă continuată.
- O a șasea persoană a fost reținută pentru complicitate la luare de mită.
Acuzațiile aduse de DNA:
- „În cursul anului 2023, în contextul efectuării unor controale, funcționarii vamali Cernat Alexandru, Marin Marius, Teianu Nicolae-Ștefan, Vulcan Marian-Vladimir și Gheorghe Demetrius ar fi cerut și primit de la mai mulți oameni de afaceri care-și desfășurau activitatea în mai multe centre comerciale din București și din Ilfov sumele totale de 60.600 lei, 11.500 USD, 600 euro, 408 perechi (51 baxuri) de ghete sport și 1.000 parfumuri contrafăcute.
- Banii respectivi ar fi fost ceruți și primiți de cei cinci funcționari pentru a nu le face oamenilor de afaceri sesizări penale cu privire la problemele constatate.
- În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, în scopul îngreunării cercetărilor într-un dosar penal, directorul Vămii București, Paul Petrof, și Răzvan-Cosmin Stamatescu i-ar fi prezentat unui om de afaceri conținutul unei ordonanțe emise de ofițerii de poliție I.G.P.R.- Direcția de Investigare a Criminalității Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăți controlate de persoana respectivă.
- În perioada 2021-2023, Stamatescu Răzvan-Cosmin ar fi acceptat de la un alt om de afaceri promisiunea remiterii a 10.000 de USD și ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor polițiști de frontieră și că-i va determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în legătură cu realizarea unor controale asupra unor transporturi de mărfuri contrafăcute, de care era interesată persoana respectivă.
- În aceeași perioadă, Paul Petrof ar fi pretins de la un om de afaceri plata unui avans în sumă de 50.000 euro pentru achiziția unui apartament și alte foloase necuvenite, în schimbul „ajutorului” oferit acestuia din urmă în legătură cu obținerea unor autorizații”.
În acest dosar, procurorii DNA au făcut marți percheziții la 20 de adrese din București, Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, inclusiv la Direcția Regională Vamală București.