Oana Zăvoranu a avut parte de o zi victorioasa in ceea ce priveste nesfârșitul scandal cu vrăjitoarele . Astazi Înalta Curte de Justiție a admis recursul formulat de catre Oana privind recuperarea apartamentului “furat” de catre cele doua “vrăjitoare”.
Scandalul din 2012 care a început cu arestarea vrăjitoarelor Melissa și Vanessa și a culminat cu reținerea pentru luare de mită a procurorului de caz, Maximilian Bălășescu, a avut-o în prim-plan pe Oana Zăvoranu în calitate de parte vătămată.
Pe scurt, vrăjitoarele Melissa și Vanessa au convins-o pe actriță că singura cale de a scăpa de așa-zisele „farmece” pe care i le-ar fi făcut mama ei, Märioara Zăvoranu, dar și de a trece cu bine peste despărțirea de „Pepe”, fostul ei iubit, este să își vândă toate bunurile.
Între aceste bunuri erau un autoturism de lux marca Porsche (despre care vrăjitoarele i-au spus că e „blestemat”), precum și apartamentul din Sectorul 1 pe care actrița îl revendică acum în civil.
“Admite recursul declarat de reclamanta Zăvoranu Ioana împotriva deciziei civile nr. 885A din 28 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Casează, în parte, decizia atacată şi trimite la aceeaşi instanţă de apel, spre rejudecare, apelul principal formulat de către reclamanta Zăvoreanu Ioana, apelul principal formulat de pârâta Mihăileanu Aristeia Ileana şi apelul principal formulat de chematul în garanţie Stanciu Tiberiu. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate. Respinge cererea intimatului chemat în garanţie Stanciu Tiberiu privind acordarea cheltuielilor de judecată. Definitivă.”
Vedeta a împărtășit vestea triumfului cu fanii ei postând pe rețele ei de socializare mesaje de mulțumire catre Divinitate dar si pentru completul de judecată .