Leonardo DiCaprio şi Jeff Bezos contribuie la lansarea unui fond de 200 de milioane de dolari pentru protejarea Amazon.
Proiectul „Protect Our Planet” îşi propune să să accelereze tranziţia ţării sud-americane către o economie durabilă şi ecologică.
Leonardo Dicaprio s-a implicat în multe mişcări de salvare a mediului şi combatere a crizei climatice. Potrivit unui nou raport, actorul premiat cu Oscar, Leonardo Dicaprio, şi fondatorul Amazon , Jeff Bezos, pun la bataie 200 de milioane de dolari în această provocare care va sprijini extinderea şi gestionarea ariilor protejate şi a teritoriilor indigene din Brazilia, scrie Variety.
Potrivit raportului, banii pe care îi investeşte PoP Challenge vor fi pentru a ajuta Brazilia şi pentru a contribui la lupta împotriva defrişărilor din Amazon.
„Suntem inspiraţi de obiectivele ambiţioase ale Braziliei în ceea ce priveşte protejarea Amazonului, unul dintre cele mai importante locuri pentru viaţa sălbatică de pe planetă, şi suntem încântaţi să putem sprijini aceste eforturi prin intermediul provocării”, a declarat Leonardo Dicaprio în declaraţie.
Amazonul este ținta defrișărilor
Scopul este de a preveni orice distrugere suplimentară a pădurii amazoniene prin atingerea obiectivului de a avea zero defrișări. Acest lucru implică protejarea a 145 de milioane de acri de terenuri publice din Amazon, îmbunătățirea gestionării zonelor protejate existente și susținerea drepturilor comunităților indigene.
Cristian Samper, director general și lider la Nature Solutions, a declarat că: „Amazonul este esențial pentru viitorul biodiversității și al climei globale și susținem angajamentul președintelui Lula și al guvernului brazilian de a-l proteja.”
Atât Leonardo Dicaprio cât și Jeff Bezos s-au dovedit a fi implicați de ani de zile în protejarea zonelor verzi din întreaga lume, dar și în alte mișcări de protejare a mediului.