Cunoscutul antrenor Cosmin Olăroiu, unul dintre tehnicienii români care au făcut avere din fotbal, se confruntă cu o pierdere financiară importantă.
Astfel, conform replicaonline.ro, o firmă a lui Cosmin Olăroiu, administrată în trecut de fiul său, Daniel, și acum de iubita acestuia, Roxana, a înregistrat în 2022 pierderi de 20 de milioane de euro.
În vara lui 2021, Cosmin Olăroiu a investit 24 de milioane de euro pentru a transforma fostul hotel Mamaia într-un complex de apartamente de lux, cu prețuri între 400.000 și 2 milioane de euro.
În 2021, firma respectivă a avut datorii de 60 de milioane de lei, iar în 2022 suma a crescut și a ajuns la 100 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro).
Cosmin Olăroiu a explicat însă acum că acele datorii nu reprezintă o problemă, întrucât beneficiarul lor este chiar el, după ce a împrumutat societatea pentru a se asigura că proiectul imobiliar va fi dus la bun sfarsit.