Începe recalcularea pensiilor în România. Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat când vor demara modificările. Mai mult, acesta a transmis că în decembrie, banii de pensii vin mai devreme.
Începe recalcularea pensiilor în România. Marius Budăi a dat vestea. Banii intră mai devreme
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, la Antena 3 CNN, când va fi gata legea care va permite recalcularea pensiilor.
„Suntem în construcție pe această lege. Până la finalul trimestrului I din 2023 va fi gata Legea.” a spus Marius Budăi.
„Nu știu dacă va fi neapărat o nouă formulă (n.r. de recalculare), nu știu dacă va fi neapărat o nouă lege. Noi am zis și în programul de guvernare că vom pleca de la analiza Legii 127. despre care mulți specialiști spun că este o lege bună.
Vom corecta ce avem de corectat acolo, așa cum s-a asumat, și cu siguranță până la final de trimestru I va fi gata această lege.
Noi deja suntem în această perioadă cu preluarea datelor în format electronic. Pregătim terenul, astfel încât în momentul în care avem Legea, și calendarul în cadrul legii, cu siguranță vom trece la aplicare (n.r. la recalculare). Lucrăm, suntem în parametri.”, a mai precizat ministrul Muncii la Antena 3.
Banii de pensii intră mai devreme
De asemenea, ministrul Muncii a anunţat că Poşta Română va lucra în data de 2 decembrie, pentru a face plăţile în ceea ce priveşte pensiile, astfel încât, până la 15 decembrie, toate pensiile să fie achitate.
În ianuarie pensiile vor intra în conturi în 12-14 ale lunii, iar pensiile în numerar vor întârzia o zi sau două, a anunțat ministrul.
„Imediat după 10 decembrie, deja suntem cu actele normative lucrate, astăzi le-am avut în primă lectură, mâine voi avea o nouă lectură împreună cu ministrul de Finanţe”, a declarat Budăi la Antena 3.
Pensiile nu vor întârzia
Ministrul Muncii a precizat că pensiile nu vor întârzia din cauza zilelor libere din luna decembrie.
„Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, aşa cum se ştie, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata, dar comprimăm plăţile şi aşa cum am beneficiat întotdeauna de sprijinul Poştei Române şi chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăţi. Cu siguranţă vom asigura aceste plăţi”, a precizat Budăi.
Întrebat dacă pensiile din decembrie îşi păstrează calendarul, ministrul a subliniat că Poşta va lucra pentru efectuarea de plăţi, în 2 decembrie.
”Am discutat deja cu Poşta, în data de 2 se vor efectua plăţi, astfel că până în 15 decembrie, să dăm toate pensiile. Se lucrează în data de 2 decembrie, la poştă”, a declarat ministrul.