Alexandru Valeriu Gâdiuţă, viceprimar al Primăriei Sector 6, ar putea avea probleme penale, după ce a mințit în declarația de avere. Adevărul a ieșit la iveală după ce nevasta l-a turnat, în documentele depuse la Agenția Națională de Integritate.
Tânărul politician Alexandru Gâdiuță, vajnic luptător în campania „Fără penali în funcții publice”, ar putea avea probleme… penale, după ce a mințit în declarațiile de avere și de interese că este burlac. Viceprimarul de la 6 a susținut în toate declarațiile de avere din ultimii ani, inclusiv în cea depusă pe 11 iunie a.c., că n-are nici casă, nici mașină, nici nevastă. Doar niște venituri modice și niște tranzacții financiare bizare. Mai exact, el a fost împrumutat în 2016, pe o perioadă de doi ani, cu 130.000 de lei, de patronii companiei Bitdefender, milionarii Măriuca și Florin Talpeș. A depus banii într-un cont, iar până la data de 14 iunie 2018 i-a returnat, după cum rezultă din declarația de avere depusă în anul respectiv.
În timp ce Alexandru Gâdiuță susține că este holtei și că are o fetiță pentru care încasează alocație de stat, cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal referitor la falsul în declarații, Oana Marina Mateescu, nevasta lui, a susținut, în declarația de avere depusă în calitate de consilier județean al Consiliul Județean Ilfov că este măritată. Cu cine? Cu viceprimarul de la Sectorul 6, burlacul Alexandru Gâdiuță!
Conform documentelor depuse de consiliera Mateescu în anul 2020, soțul ei se numește Alexandru Valeriu Gâdiuță, este USR-ist și a încasat bani de la Consiliul General al Primăriei Capitalei. Culmea, și nevasta lui Gâdiuță zice că are o fetiță, pe care o cheamă la fel ca pe fata viceprimarului de la Sectorul 6.
Semn că s-ar putea să fie același copil…
Un alt amănunt extrem de important este acela că Oana Mateescu este membru fondator al Asociației pentru Natură și Protejarea Mediului – ONG care a deschis mai multe procese împotriva unor instituții publice, inclusiv împotriva Primăriei Capitalei, condusă de prietenul soțului ei, edilul Nicușor Dan. Cum se vor termina procesele și cât de tare va lupta Primăria Capitalei împotriva soției lui Gâdiuță, prietenul lui Nicușor Dan… rămâne să vedem pe portalul instanțelor de judecată.
Conform legii, „declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Astfel, acum, procurorii și inspectorii ANI au o misiune grea: să elucideze dacă Alexandru Gâdiuță este soțul nevestei sale și să stabilească de ce politicianul anti-penali a mințit, în documente oficiale, că este holtei.
De altfel, tot la capitolul fentarea adevărului se poate încadra și postarea de mai jos, în care Gâdiuță îi îndemna pe bucureșteni să voteze cu el și cu Nicușor Dan, ca să nu mai tremure în case.
Au fost votați.
Cei care au apă caldă și căldură, în prezent, îi pot da un „Like”, pe pagina personală.