De la o echipă la alta a „sărit” Gabri Torje în ultimii doi ani, dar acum pare că și-a găsit locul unde să demonstreze că nu este un fotbalist „expirat”. Farul este noua casă a micuțului mijlocaș, iar evoluțiile lui, până acum, nu l-au dezamăgit pe Gheorghe Hagi. Zilele trecute, ex-internaționalul român a găsit o „portiță” și a pus-o de-o „zbenguială” la LOFT, alături de mai multe „bunăciuni”. Distracția a fost stropită din plin cu alcool, iar TABLOIDVIP.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.
Retrogradarea cu Dinamo l-a distrus psihic pe Gabriel Torje, conștient că îi va fi greu să-și găsească un nou angajament, la o echipă cu pretenții. Salvarea lui s-a numit, însă, Gheorghe Hagi, care l-a luat sub aripa lui la Farul. Mijlocașul a „bifat” câteva meciuri ca titular, în câteva fiind chiar „motorul” echipei. Cu Rapid, în ultima etapă din SuperLiga, a fost introdus pe teren în minutul 65, în locul lui Tudor Băluță. Fostul internațional a alergat cât l-au ținut plămânii, iar la final echipa sa a obținut un punct.
Gabriel Torje, distracție la LOFT
Farul a rămas lider, iar Gheorghe Hagi și-a răsplătit fotbaliștii cu câteva zile libere. Gabriel Torje a profitat din plin, iar sâmbătă seară și-a convocat „brigada”, dornic fiind să „ude” corespunzător faptul că echipa unde este legitimat a încheiat turul campionatului în vârf. LOFT este clubul unde mijlocașul a tras, alături de câteva frumuseți, la rândul lor dornice de distracție. În local, fotbalistul s-a descurcat la fel de bine ca pe teren. De cum a ajuns, și-a comandat o sticlă de vodcă, pe care a împărțit-o cu gașca lui.
Vodcă, dansuri, socializare…
Gabriel Torje a avut, în principal, grijă de propriul pahar, dar nu le-a uitat nici pe cele ale „bunăciunilor” care l-au însoțit, potrivit imaginilor realizate de TABLOIDVIP.RO. Înconjurat de tinere, micuțul mijlocaș a dansat, a socializat și s-a simțit perfect. Când a simțit că-l lasă picioarele, s-a așezat la masă, pentru odihnă. Preț de câteva ore, ex-internaționalul român a avut parte de o binemeritată relaxare, venită la fix ținând cont că îl așteptau ședințe de pregătire istovitoare sub comanda lui Gheorghe Hagi.