Culiță Sterp a fost implicat într-un grav accident rutier, seara trecută. Artistul s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar traficul a fost blocat minute în șir, din cauza evenimentului. Autoritățile au intervenit imediat la fața locului. Din nefericire, celălalt șofer a ajuns de urgență la spital.
Culiță Sterp are probleme serioase cu legea, după ce seara trecută a provocat un grav accident rutier. Evenimentul s-a petrecut joi noapte în Cluj-Napoca, în Piața Avram Iancu, la intersecția cu Bulevardul Eroilor. Proprietarul unui autoturism Logan, care circula regulamentar, a intrat în mașina cântărețului care circula cu o viteză mare. Se pare că solistul nu a ținut cont de culoarea roșie a semaforului, astfel, a intrat în intersecție și a fost lovit în plin.
Ce au transmis autoritățile
Mai mult decât atât, potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, Culiță Sterp a plecat de la locul accidentului, iar ulterior a fost găsit de oamenii legii.
ISU Cluj a fost alertat la ora 2:08 cu privire la accidentul rutier între cele două autoturisme, fiind necesară prezența pompierilor, a unei autospeciale de stingere și descarcerare, dar, și a ambulanței SMURD.
„În cursul nopții, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca. Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.
Ce a făcut artistul cu câteva ore înainte de accident
Înainte de incident, Culiță Sterp se afla în compania unui bun prieten. Artistul a publicat câteva filmulețe, pe pagina sa de Instagram, în care dansa și rădea, fără să se gândească vreo secundă la ceea ce avea să urmeze.
În momentul accidentului, artistul se afla la volanul mașinii sale, sub influența băuturilor alcoolice și se îndrepta cel mai probabil spre casă.