Faptul că Simona Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la un control efectuat la US Open 2022 a șocat lumea sportului. Sportiva noastră are tot mai mulți contestatari, inclusiv în rândul jurnaliștilor, care nu înțeleg atitudinea ex-liderului WTA față de fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou.
În urmă cu o săptămână, Simona Halep i-a pus pe jar pe fanii „sportului alb” după ce l-a felicitat, pe rețelele sociale, pe Holger Rune după victoria lui de la Paris Bercy. Totodată, și-a exprimat și admirația față de Patrick Mouratoglou, antrenorul cu care colabora când a fost prinsă dopată.
„Felicitări, Holger Rune! Mi-a plăcut să te văd jucând. Sunt mândră de antrenorul meu, Patrick Mouratoglou, o persoană specială„, a scris, la momentul respectiv, Simona Halep, în mediul online.
„Mesajul ciudat al spălatei pe creier…”
Fanii tenisului și jurnaliștii nu înțeleg nici acum gestul Simonei Halep, pe care l-au catalogat nepotrivit, având în vedere problemele cu care se confruntă sportiva.
„Mesajul ciudat al spălatei pe creier Simona Halep pentru a sărbători realizarea antrenorului Patrick Mouratoglou dezgustă lumea tenisului„, au titrat jurnaliștii de la Essentially Sports.
Câți bani a câștigat Simona Halep din tenis
După ce a fost depistată pozitiv, Simona Halep a fost suspendată provizoriu. Până la un verdict final, poate evolua, însă, la turnee demonstrative. Ex-liderul WTA nu are, însă, probleme financiare, de-a lungul carierei câștigând, pe teren, peste 40 de milioane de dolari.
- $159,951,008: Novak Djokovic
- $131,700,371: Rafael Nadal
- $130,594,339: Roger Federer
- $94,816,730: Serena Williams
- $63,248,285: Andy Murray
- $43,280,489: Pete Sampras
- $42,403,103: Venus Williams
- $40,203,437: Simona Halep
- $38,777,962: Maria Sharapova
- $35,330,662: Stan Wawrinka