Ies la iveală noi detalii despre tânăra care se afla în mașina lui Culiță Sterp, în noaptea accidentului din Cluj Napoca. Laura nu a mai tolerat speculațiile și a oferit primele declarații referitoare la prezența ei în mașina manelistului.
Laura, domnișoara care se afla lângă Culiță Sterp, în noaptea accidentului, s-a decis să vorbească și să pună capăt bârfelor apărute în mediul online.
Dansatoarea lui Culiță Sterp a dezvăluit care este, de fapt, relația dintre ea și manelist
Reamintim că accidentul, în care a fost implicat Culiă Sterp, a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în centrul orașului Cluj Napoca. Aflat sub influența alcoolului, manelistul a trecut pe culoarea roșie a semaforului, moment în care s-a izbit de un alt autoturism ce venea din sens opus.
Alături de cântăreț se afla Laura, presupusa dansatoare a manelistului. La scurt timp după ce s-a aflat că cei doi erau împreună, în aceeași mașină, internauții au reacționat spunând că Laura este, de fapt, amanta lui Culiță.
Tânăra s-a decis să ofere primele declarații referitoare la aceste zvonuri.
„ Inițial nu am vrut să discut despre acest subiect, dar am văzut că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.
Au apărut speculații pe TikTok și în presă cum că aș fi amanta lui Culiță. Mi-aș dori să încetați cu aceste acuzații, deoarece singura interacțiune dintre mine și Culiță a fost strict profesională. Soția lui știa de prezența mea în mașină, a vorbit cu ea la scurt timp după ce am plecat de la resort.”, a scris tânăra pe pagina sa de Instagram.
Totodată, Laura susține că ea este, de fapt, agent imobiliar, nu dansatoare, însă, i s-a oferit un rol în videoclipul artistului, cel care s-a filmat în orele premergătoare accidentului.
Tânăra a mai menționat faptul că manelistul a fost cel care s-a oferit să o conducă acasă.
„ Zilele trecute am fost contactată pentru apariția mea în videoclip, care s-a filmat miercuri, iar după terminarea filmărilor, artistul m-a dus acasă pentru că eu aveam ședință la birou următoarea dimineață (sunt agent imobiliar, nu dansatoare), iar el se îndrepta spre Cluj, dat fiindcă are apartament la Cluj și urma să doarmă acolo.
Castingul pentru care s-a vorbit era pentru altă fată, însă, de la un rol în videoclip, la eticheta de «dansatoare» este cale lungă. Numai bine, rău la nimeni!”, a concluzionat tânăra.