Cântăreața de muzică populară, Corina Dragomir, are o poveste de viață impresionantă. În spatele zâmbetului pe care l-a afișat în fața fanilor săi, s-a ascuns o mare tristețe. Doi dintre bărbații pe care i-a iubit enorm s-au stins în brațele sale.
Artista a rămas cu traume puternice în urma celor două pierderi. Prima oară, interpreta de muzică populară avea 27 de ani când cel alături de care trăia de 2 ani a suferit un atac cerebral și a murit.
„Era inginer și i s-a făcut rău, lucru neașteptat pentru că nu avusese nicio problemă. Noi nu ne gândim cât de ușor se moare și oamenii mor exact cum mor puii de găină. Nu s-a mai putut face nimic. M-am trezit așa deodată ca s-a dus. Din momentul ăla mi-a fost foarte greu, n-am mai putut să cânt, am avut perioade de aproape 10 ani în care eu n-am mai cântat pentru că nu mai puteam. Am simțit ca s-a rupt ceva din mine și oricât de mult încercam să revin la viața de dinainte îmi era foarte greu”, a povestit cântăreața.
Corina Dragomir: „Gluma asta proastă a vieții s-a repetat”
Când spera că lucrurile se îmbunătățesc, a mai primit o lovitură dură! Artista credea că în sfârșit soarele a răsărit și pe strada ei, însă la câțiva ani distanță, al doilea său logodnic a avut același final tragic.
„Gluma asta proastă a vieții s-a repetat. Între Crăciun și Anul nou i s-a făcut rău și a murit în brațele mele. Am fost foarte speriată în momentele acelea pentru că eram numai noi doi în casă, nu a apucat să spună absolut nimic, nu a apucat să strige să spună că îi e rău, pur și simplu… Am realizat că îi este rău pentru că se zbătea între viață și moarte. Am fost speriată, după aceea am simțit sentimentul de revoltă pentru ca nu am putut sa îl ajut, să fac mai mult”, a declarat Corina Dragomir în cadrul unui interviu pentru wowbiz.