Paula Seling a vorbit despre meseria de mamă. Frumoasa cântăreața mărturisește, cu sinceritate, ce a învățat de la fiica ei Elena, și care sunt cele mai mari provocări ale vieții împreună.
Paula Seling: “Am învățat să am răbdare”
Paula Seling recunoaște că gătește pentru fiica ei și că preparatele preferate sunt cartofii prăjiți și pizza. Cunoscuta cântăreață își aduce aminte de copilărie, când făcea toate năzbâtiile alături de ceilalți verișori și mărturisește că, la 16 ani, a câștigat primii bani. Paula Seling spune că au existat oameni care au profitat de dorința ei de a face bine și își aduce aminte de cel mai greu moment din viața ei, bypass-ul mamei.
Paula Seling: “Am simțit că vreau să opresc timpul”
Cum este mama Paula Seling?
-Ca orice părinte am întrebările mele, nu știu mereu cum mă vede Elena, cum percepe ceea ce încerc să îi ofer. Chiar dacă ea îmi spune mereu că sunt cea mai tare mamă și că mă iubește. Ne iubim și ne spunem asta mereu, suntem afectuoase una cu alta și ne place să petrecem timpul împreună, făcând tot felul de lucruri.
Eu cred că sunt o mamă blândă, dar organizată, fermă în decizii. Încerc să o ajut doar atunci când știu că are nevoie, în rest o las să se descurce. Vreau să crească puternică, bună, organizată, ambițioasă și, în primul rând, fericită. Să aibă toate mijloacele pentru a-și construi viața pe care și-o dorește.
“Pentru orice copil, schimbarea este o provocare”
Care a fost cea mai grea provocare cu care te-ai confruntat?
-Cea mai grea provocare a fost trecerea de la obișnuința Elenei în mediul în care crescuse până a venit acasă. Pentru orice copil, schimbarea este o provocare. Dar am trecut cu bine.