Oana Zăvoranu este executată silit de un bărbat, într-un dosar care are legătură cu celebrul scandal al vrăjitoarelor.
Oana Zăvoranu parcă este urmărită de blestemele escroacelor cu pretenții de tămăduitoare Vanessa și Melisa. „Admite cererea de încuviinţare a executării silite privind pe creditorul Stanciu Tiberiu și pe debitoarea Zăvoranu Oana. Încuviinţează executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în conformitate cu dispoziţiile din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 885 A/28.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 29227/3/2016 , pentru recuperarea crean?ei astfel cum rezultă din titlul executoriu, plus cheltuieli de executare. Fără cale de atac”, a decis instanța, zilele trecute.
Procesul are legătură cu celebrul scandal al vrăjitoarelor și, inițial, Oana Zăvoranu a fost cea care l-a dat în judecată pe Stanciu, în proces fiind citat și Buzea Craiff, fiul vrăjitoarei Brățara: „Admite în parte cererea. Respinge cererea de completare a sentinţei civile nr. 1928/15.12.2017 cu privire la soluţia asupra cererii persoanei chemate în garanţie, Stanciu Tiberiu de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca neîntemeiată. Completează sentinţa civilă nr. 1928/15.12.2017 cu soluţia asupra cererii persoanei chemate în garanţie, Stanciu Tiberiu de obligare a persoanei chemată în garanţie Buzea Craiff la plata cheltuielilor de judecată, în sensul respingerii acestui capăt de cerere ca neîntemeiat”.
Roxana Lider şi Rada Mincă, cunoscute ca vrăjitoarele Vanessa şi Melissa, au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la câte trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care au fost trimise în judecată pentru că au şantajat mai multe persoane, printre care şi Oana Zăvoranu. Instanţa a mai dispus ca cele două să-i plătească Oanei Zăvoranu suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale, însă a lăsat în rest nesoluţionată acţiunea civilă. Procurorii au menţionat că Vanessa şi Melissa îşi făceau publicitate în mass-media, unde se prezentau ca ‘vrăjitoare’ sau ‘clarvăzătoare’, arătându-şi disponibilitatea pentru aşa-zise consultaţii în urma cărora erau contactate de către victime. Prin monitorizarea presei, Vanessa şi Melissa identificau persoane publice, cu mare potenţial financiar, care se găseau în diferite situaţii defavorabile, în general în conflict cu alte persoane publice, şi le creau acestora falsa reprezentare că problemele au fost generate de practicile oculte iniţiate de ele. Prin aceste metode, cele două luau legătura cu victimele cărora le solicitau la început, pentru iniţierea ritualului, diverse bunuri sau obiecte cum ar fi: articole personale de îmbrăcăminte, păpuşi, piroane (cuie mari), cuţite, iconiţe, miere de albine etc. Ulterior, pentru desfăşurarea ritualului care se prelungea în timp sub diferite pretexte, vrăjitoarele pretindeau obiecte de valoare – bijuterii, autoturisme – şi diverse sume de bani din ce în ce mai mari, au explicat procurorii.
Potrivit acestora, Oana Zăvoranu a fost determinată de vrăjitoare să încheie mai multe contracte de vânzare a unor bunuri mobile şi imobile sau contracte de împrumut cu garanţie imobiliară la un preţ subevaluat în raport cu valoarea de piaţă, această activitate fiind, de fapt, cămătărie disimulată. În perioada februarie – septembrie 2011, Oana Zăvoranu a fost deposedată de o serie de bunuri mobile şi imobile, printre care şi un autoturism Porsche Cayman, dar şi de importante sume de bani şi, ulterior, şantajată şi ameninţată, indică anchetatorii. În timpul procesului, Oana Zăvoranu a declarat că le-a dat vrăjitoarelor Melissa şi Vanessa mari sume de bani şi un autoturism de lux pentru a o scăpa de ‘farmece’. Ea le-a spus judecătorilor că, fiind deprimată în urma despărţirii de Ionuţ Pascu – ‘Pepe’, a fost contactată de vrăjitoarea Vanessa, care i-a spus că vrea să o ajute să iasă din depresie, după ce aflase de la televizor de problemele pe care vedeta tv le avea în căsnicie. Iniţial, Oana Zăvoranu ar fi refuzat, însă a acceptat apoi să o viziteze pe vrăjitoare, care i-ar fi ‘ghicit’ că are ‘farmece’ făcute de mama ei, Marioara Zăvoranu. În urma unei întâlniri cu cele două vrăjitoare, Oana Zăvoranu ar fi acceptat să le dea sume mari de bani, dar şi un autoturism Porsche Cayman, maşina urmând a fi incinerată, pe motiv că era ‘blestemată’.