Viața Oanei Lis începe să fie din ce în ce mai dificlă, din cauza problemelor grave de sănătate ale soțului ei, Viorel. Vedeta s-a plâns pe Facebook din această cauză, relatându-le urmăritorilor ei cum decurge o zi din viața ei, pentru a le demonstra persoanelor care o judecă că lucrurile nu stau așa cum cred ei.
Oana Lis trece prin momente dificile în permanență, de când Viorel s-a îmbolnăvit grav. Din acest motiv, vedeta s-a plâns de Facebook, informându-i și pe cei care o judecă și o numesc materialistă, că viața cu Viorel Lis nu este atât de roz precum pare din exterior. Mai mult, aceasta a menționat și care este vorba care o enervează și șochează cel mai tare, după ce soțul ei s-a îmbolnăvit.
Oana Lis se plânge de viața pe care o trăiește alături de Viorel
În ultima vreme, Oana și Viorel Lis au apărut în atenția publicului și a presei după ce bărbatul s-a îmbolnăvit grav, iar Oana a apelat la numeroase metode pentru a face rost de banii necesari, inclusiv și-a amanetat verigheta sau le-a cerut oamenilor pe rețelele de socializare, transformându-și soțul într-un caz umanitar.
De această dată, Oana vine cu o altfel de postare, față de cele cu care și-a obișnuit fanii. Astfel, soția lui Viorel Lis s-a plâns urmăritorilor ei de pe Facebook de viața pe care o trăiește alături de el, exprimând că probleme lui de sănătate o afectează, în mod egal, și pe ea.
”Azi am de umblat pe la vreo 3 medici, la 3 cabinete în zone diferite ale orașului. Pentru a-i lua rețetele lui Viorel și trimiteri, etc. Apoi, sa-i dau comanda la o pereche de ochelari. Apoi, la farmacie sa-i iau rețetele. Asta e ziua mea de azi, ca să știe și cei care ma comentează aiurea”, a spus Oana Lis.
Vedeta le-a închis gurile rele celor care o judecă
Pentru că de-a lungul timpului, gurile rele ale oamenilor au judecat-o aspru din cauza faptului că s-a căsătorit cu Viorel Lis, care este cu 35 de ani mai în vârstă decât ea, Oana Lis i-a contrazis de fiecare dată. Ei bine, s-a întâmplat și de această dată, postarea având rolul de a le arăta acestor oameni că viața alături de Viorel Lis nu este atât de ușoară precum cred ei, judecând-o greșit.
”Cea mai aberantă, răutăcioasă și șocantă vorbă pe care am citit-o eu de curând despre mine pe care mi-a scris-o un tip pe Facebook-ul meu…e ca eu “mă folosesc acum de Vio.” E ușor sa judeci si sa arunci cu pietre….e greu insa sa înțelegi și sa te implici activ. Iar cei ce dau doar din gură nu prea știu sa dea din altceva”, a adăugat Oana în postarea de pe Facebook.