Nu mai este un secret pentru nimeni că Matei Stratan este un Don Juan în lumea bună a Capitalei, având, de-a lungul ultimilor ani, relații cu femei una și una. Fiul lui „Mr. Cash” (care mai nou se pare că e Mr. “NoCash”) trăiește, însă, de câteva luni bune, o poveste de dragoste alături de Ileana Lazariuc, ex-soția fiului cunoscutului miliardar Ion Țiriac. Cei doi și-au oficializat relația în weekend, când au fost văzuți pentru prima dată împreună, în public. TABLOIDVIP.RO a fost, ca de obicei, la fața locului și vă prezintă, în exclusivitate, imaginile cu cuplul anului 2022 în România.
Potrivit surselor TABLOIDVIP.RO, Matei Stratan și Ileana Lazariuc sunt împreună de aproape un an. Cea care a insistat pentru discreție a fost ea, care nu a dorit să-și asume de la început legătura amoroasă, fiind la curent cu faptul că afaceristul este un veritabil crai. Ce-i drept, fiul lui „Mr. NoCash” s-a iubit doar cu femei frumoase, Mădălina Ghenea fiind doar una dintre cuceririle lui.
Că sărim dintr-una într-alta: nu avem dovezi, dar mai mulți din anturajul familiei au confirmat că Ghenea a fost și cu tătăl, dar și ulterior cu fiul, cu care a făcut copilul. Aceeași din jurul lor s-au tot întrebat dacă nu cumva copilul… Dar, repetăm, sunt discuții aprinse fără dovezi ca să poți să afirmi exact. Evident că fum fără foc nu iese, probabil însă simplul dar eroticul fapt că au fost amândoi cu marea actriță de renume internațional a generat discuțiile. Sau nu. 🤷♂️. Ce femeie vorba lu’ Biju… Până la urma a zăpacit o Planetă întreagă, nu-i de mirare că a răpus tata și fiul. 💣
Să revenim la Ileana, care a intrat din nou în joc. Ea nu s-a grăbit cu asumarea și a vrut să vadă dacă, într-adevăr, poate să aibă un viitor alături de actualul iubit. Ca orice femeie, mai ales la vârsta ei. Și a considerat că ar merge, de aici probabil și oficializarea de sâmbătă seara.
Spriț crocant la oficializarea de la Uanderful!
Timpul le-a arătat amândurora că ar fi făcuți unul pentru celălalt, zic apropiații. Ca o notă a redacției: TABLOIDVIP.RO deține informații de o perioadă mai lungă de timp, însă, au existat informații că tipul a mai ieșit și cu alte femei, ceea ce ne-a condus la ideea că a fost doar o aventură cu Ileana și cazul a fost abandonat. Iată însă că lucrurile sunt mai complexe. Și, iată, au decis să își asume relația în public. Ceea ce vom vedea dacă e sau nu de bun augur.
Sâmbătă seară, Matei Stratan și Ileana Lazariuc au fost împreună la Uanderful, în Floreasca, unde s-a adunat toată spuma Capitalei. A fost, practic, prima lor ieșire în oraș în calitate de cuplu. La masa lor – așezată central încât să fie văzuți ca lumea, deci intenția lor e clară că au vrut să se știe de ei – s-au mai aflat Lili Sandu, prietenă de-o viață cu actrița, și soțul ei, Silviu Țolu, plus încă patru persoane, prieteni de-ai lor. Totul a început în jurul orelor 22:00.
Bărbații au consumat șpriț, doamnele s-au axat pe cocktail-uri. Zeci
Gașca s-a axat pe stilul asian fusion, acesta fiind specificul localului, masa lor fiind ticsită cu preparate speciale. Ca la zi de sărbătoare. Partea masculină a consumat șpriț, în timp ce doamnele s-au delectat cu cocktail-uri. Niște zeci, ceea ce s-a văzut la plecare, mai ales la distinsele doamne. S-a râs, s-a discutat, dar toți au fost liniștiți, nu a ieșit nimeni în evidență. Matei Stratan a fost tot timpul cu ochii pe Ileana Lazariuc, îi vorbea la ureche, o făcea să râdă (aspect deosebit de important) semn că este îndrăgostit lulea. Sau cel puțin așa pare.
Ea crispată, na, lumea cu ochii pe ea, masa în centru. Nimeni nu a dansat. A fost, practic, o socializare și o oficializare ca la carte în cel mai în vogă loc. Nota a fost plătită de Matei Stratan, cu cardul. Ca na, era momentul lui, plus ca probabil soțul lui Lili Sandu pare genul care-și cam uită portofelul acasă. 😂. Răutăcioși ca de obicei. 4.400 de lei l-a costat așadar oficializarea relației cu Ileana Lazariuc pe micul gigolo. Au părăsit locația puțin după miezul nopții, în jurul orelor 00:30. Însă nu pe calm, ci pe mare scandal. De ce și cum, urmează.