Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a fost acuzat de deputatul AUR Dan Tanasă că a îngenunchiat la intonarea imnului secuiesc, la finalul meciului de hochei dintre SC Miercurea Ciuc și Steaua București. Ministrul UDMR afirmă că la mijloc nu este niciun gest ilegal sau imoral, ci o simplă tradiție între jucători și suporteri la finalul meciurilor câștigate.
„Este cunoscut faptul că sunt suporter al echipei de hochei Sport Club Miercurea Ciuc. Susținerea unei echipe sportive nu este incompatibilă cu nicio altă calitate, nu este nici ilegal, nici imoral.
În contrast, propagarea minciunii și articolele de presă bazate pe atacuri naționaliste sunt cel puțin imorale, dar contravin și Codului deontologic al jurnalistului.
Referitor la meciul dintre Sport Club Miercurea Ciuc și Steaua: la începutul partidei s-a intonat imnul național al României, iar la sfârșit imnul secuiesc (obicei împământenit de altfel de câteva decenii). Tot stadionul a stat în picioare la ambele.
Pentru necunoscători: faza cu statul într-un genunchi este un joc între galerie și echipa de hochei, după meciurile câștigate”, a declarat ministrul Barna.
Acuzațiile lui Dan Tanasă
Meciul de hochei din Cupa României a fost câștigat de Sport Club Miercurea Ciuc în fața celor de la Steaua cu 5-0. Pe gheața patinoarului „Vakar Lajos” din Miercurea Ciuc există un obicei ca jucătorii să îngenuncheze în fața suporterilor harghiteni la finalul meciurilor câștigate. Același lucru s-a întâmplat și în timpul finalei, când Tanczos Barna a îngenuncheat pe gheața patinoarului alături de jucătorii celor de la Miercurea Ciuc, unde a realizat o filmare cu telefonul mobil.
„Aseară la Miercurea Ciuc s-a jucat finala Cupei României la hochei între echipa locală și Steaua București. Cel care stă în genunchi alături de echipa locală e ministrul Tánczos Barna, membru în Guvernul României. La finalul meciului, echipa locală a îngenunchiat când s-a cântat imnul așa-zisului ținut secuiesc. La fel a făcut și ministrul UDMR din Guvernul României. Același ministru care nu participă niciodată la Ziua Națională, Ziua imnului sau Ziua Drapelului”, a scris deputatul AUR, duminică, pe Facebook.