Au apărut primele informații cu privire la procesul intentat de Laurette, împotriva lui Marian Tătic. Avocatul mulatrei a făcut dezvăluiri despre prima înfățișare a bărbatului în fața judecătorilor.
În urmă cu un an, un nou scandal avea să zguduie lumea showbiz-ului românesc. Laurette mărturisea atunci că ar fi fost agresată de Marian Tătic într-o cameră de hotel, după ce stabiliseră să se întâlnească. Femeia a avut parte de clipe de groază, după cum declara chiar ea, iar în acest moment își dorește ca vinovatul să fie pedepsit.
Prima audiere a bărbatului care a agresat-o pe Laurette
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de avocatul pe care Laurette l-a angajat să o reprezinte, Marian Tătic, cel care ar fi sechestrat-o și abuzat-o în camera de hotel, a fost audiat de către oamenii legii. Procesul mulatrei se desfășoară în acest moment fără participarea publicului, de aceea nu au apărut foarte multe informații în mediul online. Totuși, un lucru este cert, judecătorii au făcut un pas important pentru a putea stabili pedeapsa vinovatului.
Din declarația avocatului reiese faptul că acuzatul a petrecut între două și trei ore în prezența judecătorilor, moment în care și-a spus povestea și a negat vehement acuzațiile. De asemenea, a ieșit la iveală și următorul termen al procesului. Se pare că Laurette va fi nevoită să apară în fața magistraților pe data de 18 noiembrie 2022 pentru a fi audiată.
„A fost un prim termen în care s-a întâmplat ceva concret. A fost momentul în care a fost audiat inculpatul, a fost o declarație destul de amplă care s-a întins pe aproximativ 2-3 ore, în care acesta și-a prezentat versiunea sa și punctul de vedere în legătură cu acuzațiile care îi sunt aduse.
Din moment ce s-a decis ca acest proces să fie judecat în ședință secretă, fără participarea publicului, nu am posibilitatea să divulg concret chestiuni care au făcut obiectul audierii, dar ceea ce pot să vă spun este că își prezintă versiunea lui, cum că nu este vinovat de niciuna dintre acuzațiile care îi sunt aduse. Evident este un punct de vedere contrar cu cel pe care îl susține clienta. Următorul termen va fi în 18 noiembrie, când va fi audiată Laurette”, a declarat avocatul lui Laurette.
Marian Tătic neagă vehement acuzațiile care i se aduc
După ce numele său a apărut în presă, Marian Tătic a făcut dezvăluiri pentru TABLOIDVIP.RO despre acuzațiile pe care Laurette i le aduce. Bărbatul a menționat faptul că cei doi au stabilit să se întâlnească și să petreacă o noapte fierbinte împreună în schimbul a 5.000 de euro. Însă, fostul fotomodel susține că mulatra s-ar fi răzgândit după 30 de minute, așa că a refuzat să îi ofere suma cerută.
„Avem la mine 7.500 de euro, banii mei, pe care îi aveam în plic. I-am arătat, ea pentru mine este o c&$vă. I-am zis atunci că nu-i pot da 5.000 de euro pentru 30 de minute. În momentul ăla a pus mâna în bani și nu am mai putut să-i iau de la ea decât extrem, extrem de greu. Și țipa că vreau să o omor. Eu m-am dus acolo să fac s$% cu ea, nu să o omor”, a declarat Marian Tătic, în exclusivitate pentru TABLOIDVIP.RO. (Vezi mai multe detalii aici)