În urmă cu câteva zile, Lora (40 de ani) și Ionuț Ghenu (40 de ani) au fost invitați la o emisiune de la PRO TV. În cadrul show-ului, iubitul cântăreței a făcut o afirmație care dă de înțeles că și-au dus relația la următorul nivel fără să spună nimănui. Cei doi sunt împreună de mai bine de șapte ani.
Lora și Ionuț foarmează un cuplu de ani buni atât acasă, cât și la muncă, iubitul ei fiind și managerul ei. Nu de puține ori au fost întrebați când vor spune marele „DA”, atât la starea civilă, cât și la altar. Aceeași întrebare le-a fost pusă, într-un mod subtil, și de prezentatorul de la PRO TV, dar răspunsul pe care l-a dat partenerul ei de viață le-a dat tuturor de bănuit.
„Cătălin Măruță: „S-o ascultăm pe talentata ta soție cântând această piesă. Soție, am zis? Vă căsătoriți?’
Ionuț Ghenu: „Dar nu știai că ne-am…?”
Lora: Aaa, păi trebuie să mai venim în altă zi acum!”, este fragmentul care a pus fanii Lorei pe jar.
Lora a îmbrăcat rochia de mireasă pentru a doua oară?
Răspunsul pe care i l-a dat Lora lui Măruță dă de înțeles faptul că, într-adevăr, s-a căsătorit în mare secret cu partenerul ei. Pe de altă parte, cântăreața nu a confirmat 100% că a îmbrăcat rochia de mireasă pentru a doua oară.
Înainte să intre într-o relație cu Ionuț Ghenu, Lora a fost măritată cu Dan Badea. Căsnicia lor nu a durat mai mult de doi ani, din 2012 până în 2014 și s-a sfârșit cu un divorț de comun acord.