Isabela Onoriu a depus plângere la poliție împotriva actualului soț, Daniel Onoriu. Aceasta susține că a primit tot felul de amenințări din partea lui și că se teme pentru viața ei. Care este reacția pilotului.
Isabela și Daniel au avut o căsnicie de 6 ani de zile, însă, din mai multe motive, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate și sunt în pragul divorțului. Chiar dacă Isabela și-a dorit o separare civilizată, fără expunere în mass-media, norocul nu a fost de partea ei. Aceasta a susținut că cel care încă îi este partener de viață (din punct de vedere legal) o amenință și a decis să ceară un ordin de restricție împotriva lui, din cauza faptului că, se teme pentru viața ei. A reușit în cele din urmă să obțină acel ordin, însă, tot nu are liniște și susține că acesta este monitorizat de o brățară prin care agresorii sunt ținuți sub supraveghere de către autoritățile locale.
Isabela a luat această decizie, după ce, Daniel a făcut câteva declarații în spațiul public în care ar fi jignit-o.
„În urma acestei postări, am decis să merg la Secția 2 de Poliție, pentru că simt că viața mea este pusă în pericol.
Primesc zilnic tot felul de amenințări cu moartea din partea actualului meu soț. Mă tem foarte mult pentru viața mea și nu pot lăsa lucrurile așa. S-a dispus în urma audierii mele(…) un ordin de restricție de protecție, provizoriu. Se va ajunge săptămâna viitoare în instanță, iar judecătorii vor decide cât se va prelungi acest ordin, pentru că nu pot trăi în fiecare zi sub semnul amenințărilor cu moartea.
Deci chiar nu mai pot.(…) Îi vor pune brățară de monitorizare. Eu voi fi monitorizată în permanență, el la fel. Nu are voie să se apropie la mai puțin de 300 de metri de mine”, a declarat aceasta pentru Antena Stars.
Care a fost reacția pilotului Daniel Onoriu
Bărbatul se apără spunând că, nu a lovit-o niciodată și nici nu a jignit-o, pentru că nu este genul de bărbat agresiv.
„ Niciodată în viața mea (n.r. nu am amenințat-o), doar am înjurat-o și atât.(…) Eu nu pot să bat o femei, nu pot să bat un copil, că sunt vai de mama mea, am stat 55 de zile în comă. Ea m-a abandonat ca pe un câine. E normal așa ceva?”, a declarat acesta pentru un post TV.