Desființarea Ministerului Tineretului și Sportului și transformarea lui în Agenția Națională pentru Sport este una dintre deciziile controversate ale noii organizări guvernamentale.
Acest lucru i-a generat lui Ion Țiriac o părere acidă, omul de afaceri considerând că singurul lucru pozitiv în această decizie ar putea fi instalarea Elisabetei Lipă în fruntea sportului românesc.
„Zău că îmi sângerează inima când văd că suntem o agenție… de turism sau una de gunoi, ce suntem?! Noi, sportul? Epoca noastră e de 10 ori mai bună decât cea a comunismului, a lui Ceaușescu. Dar sportul e într-o groapă.
Dacă nu facem o revoluție totală, începând de la grădiniță, nu avem nicio șansă. Singurul lucru pozitiv e că e Lipă acolo, un om din sport.
Dar cred că e pusă politic, iar un om politic pus nu poate face nimic. Sportul este totul, viață, sănătate. Nu avem de unde culege pentru că nu am semănat”, a spus Ion Țiriac, potrivit As.ro.