Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – este inaugurat joi, fiind organizată o ceremonie la care iau parte mai mulţi oficiali ai statului.
La ceremonie participă preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, dar şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Este prima conexiune rutieră din istoria României dintre județele Tulcea și Brăila. Este dovada că statul român știe să investească și să atragă bani europeni.
Ulterior, circulaţia va fi deschisă pe pod.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu a precizat, miercuri, că “nu se plăteşte taxă de trecere a podului în primii 5 ani”.
Lungimea totală a podului este de 1.974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei, iar podul are 3 deschideri.
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km, şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Potrivit secretarului de stat de la Transporturi, podul suspendat peste Dunăre este proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 ani şi are un centru de monitorizare şi control care va înregistra permanent starea obiectivului, prin cei 50 de senzori instalaţi pe pod în punctele esenţiale.