Horia Brenciu, „prins” de paparazzi TabloidVip.ro într-o ipostază care ne dă de bănuit. Acum, nu că ne-ar inspira situații mai puțin ortodoxe, nici vorbă, aceste fotografii ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva, artistul, are ceva probleme medicale la nivelul nervului sciatic.
Horia Brenciu, „prins” cu mâna-n… dos. O fi pe sistem nervos?
Zilele trecute, la puțin timp după ce și-a exprimat public bucuria venirii pe lume a unui copil în cuplul Theo Rose – Anghel Damian (situație confirmată de viitorii părinți, astăzi), Horia Brenciu, care anunța atunci, în glumă, că se apucă să caute un nume, pare-se că a pornit într-acolo, dar ce să vezi, avem impresia că a fost oprit de un junghi.
Altfel, n-avem cum să interpretăm gestul fotografiat de paparazzi, o mângâiere scurtă pe fesa stângă, completată de o alta, ceva mai sus, în zona mijlocului, cu mâna dreaptă. Parcă, dacă ne uităm cu atenție, nici poziția artistului nu este una deosebit de fericită, este ușor aplecat în față ca și cum ceva, ceva, tot îl chinuia.
În altă ordine de idei, ne amintim că aceste probleme cu spatele nu ar fi nici pe departe o premieră în cazul artistului. În 2011, Horia Brenciu a fost internat în spital pentru a-și face o serie de investigații din cauza unor „dureri de spate remarcabile”, așa cum a catalogat el disconfortul, la vremea aceea, printr-o postare pe blogul personal.
„Anul trecut am avut câteva dureri de spate remarcabile și vroiam să aflu, cum era și normal, cauza lor. În foto apar zâmbitor, cred că mă gândeam la ce se va să se întâmple. Timp de 20 de minute urma să fiu imobilizat și introdus într-un tunel. Zgomotele produse de acea instalație medicală au întrecut chiar și cel mai feroce uragan! De aici, probabil și cheful de muzică pe care-l afișam, acesta fiind, de altfel și singurul aspect al articolului, la care subscriu!.”, a scris Horia Brenciu pe blog, în 2011.
sursa: tabloidvip.ro