Culiță Sterp și familia sa au reușit să-i găsească pe cei care i-au jefuit seiful de peste 100 de kilograme. Toate dovezile au ajuns la poliție, pentru ca ancheta să poată continua ancheta. Mama Geta a revenit cu toate detaliile.
La începutul lunii iulie, casa lui Culiță Sterp a fost jefuită. Hoții au furat peste 200.000 de euro, sumă care era ascunsă într-un seif de peste 100 de kilograme. După cele întâmplate, cântărețul a securizat casa, a limitat vizitele și a angajat un paznic.
În prezent, la mai bine de patru luni de la spargere, întreaga familie a strâns dovezi și are o pistă sigură. Polițiștii au fost deja informați și pot continua ancheta, pentru a-i prinde, în sfârșit, pe vinovați.
Mama Geta: „Am ajuns la cei care ne-au spart casa în vară”
Mama lui Culiță Sterp a dezvăluit că cei care au spart casa familiei în vară au fost, în sfârșit, găsiți. De acum, poliția trebuie doar să-i prindă pe cei care au furat mai bine de 200.000 de euro de la familia cântărețului.
„Dacă în urmă cu două luni aveam doar niște bănuieli, situația s-a schimbat între timp. Mergând din aproape în aproape, vorbind cu unul și cu altul, am ajuns la cei care ne-au spart casa în vară. După mine, am găsit autorii, bate-i să-i bată!
Nu pot să vă multe lucruri, dar am făcut anchetă în toată regula. Apoi, cu toate dovezile pe care le-am strâns am mers la poliție. Noi nu ne jucăm. Atâta ne-am chinuit cu povestea asta că trebuia să iasă soarele și pe strada noastră. Numai cu câți oameni am vorbit, la câți nu ne-am plâns. De câte ori nu am mers într-o parte sau alta. Dar acum totul s-a sfârșit!”, declarat Mama Geta pentru Playtech.