Andrew Tate a revenit pe social media! Deși e interzis peste tot, interlopul a făcut combinația cu Elon Musk. Contul de Twitter al lui „Cobra”, suspendat în urmă cu 5 ani, e din nou activ! În doar câteva zile de la revenirea pe Internet, cel cu afaceri bazate pe videochat și presupuse fapte de proxenetism a strâns laolaltă peste două milioane de oameni care-i urmăresc postările. TABLOIDVIP.RO vă prezintă toate detaliile, pe larg!
Andrew Tate s-a întors pe Twitter după ce contul lui a fost închis în 2017. Este, practic, o revenire după 5 ani în care recunoscutul interlop și-a făcut veacul pe Facebook și Instagram. Numai că, între timp, a sfârșit interzis și acolo. Căci a încălcat politicile companiei Meta.
”Cobra” Tate, salvat chiar de Elon Musk!
Fără acces la platformele de socializare, Cobra Tate a primit o mână de ajutor. Practic, Elon Musk l-a salvat! Miliardarul, devenit noul proprietar al platformei Twitter, a reactivat toate conturile care erau suspendate. Printre ele s-a numărat și cel al lui „Cobra” Tate, așa că unul dintre cei mai dubioși „șmecherași” poate face publică, din nou, activitatea lui de toată isprava negativă.
Și de oameni care să-i urmărească postările nu duce lipsă. Căci din 18 noiembrie, atunci când Andrew Tate a revenit pe Twitter, și până acum, interlopul a adunat nu mai puțin de două milioane de urmăritori pe platforma deținută de Elon Musk.
Și-a sărbătorit revenirea postându-se pe Twitter cu bani românești
„Cobra” Tate și-a făcut, practic, o revenire oficială pe Twitter. Căci în ziua în care a devenit din nou online pe platforma deținută de Elon Musk, misoginul cu dosare penale pe rol pentru sechestrare și proxenetism și care-și duce veacul prin România a făcut o postare pentru a sărbători.
El a „plasat” o poză care îl înfățișează stând la o masă pe care se află un teanc de bani. În imagine se observă foarte multe bancnote de 100 de lei, însă a ales să adauge fotografiei o descriere în engleză, chiar dacă pe masa lui se aflau bani românești.
Proxenetul opulent a continuat seria aroganțelor, iar prin postarea lui vrea să spună faptul că orice s-ar întâmpla, el nu pierde niciodată. Deci, chiar dacă giganții Internetului vor să scape de el din mediul online, „Cobra” Tate tot găsește o cale prin care să revină.
„Cobra” Tate nu duce lipsă de aliați
Elon Musk nu este singurul care parcă-l susține pe Andrew Tate. În urmă cu aproximativ trei luni, TABLOIDVIP.RO vă arăta, în exclusivitate, cum Jacob & Co., una dintre cele mai exclusiviste companii în lumea bijuteriilor și a ceasurilor, îl promovează, fără nicio problemă, pe Andrew „Cobra” Tate.
Mai mult decât atât, deși i-au fost închise conturile de Facebook și Instagram, recunoscutul interlop cu afaceri bazate pe videochat și presupuse fapte de proxenetism a găsit metoda prin care să rămână în atenția publică.
Luna trecută, TABLOIDVIP.RO a descoperit că frații Tate au sute de postaci grupați într-un singur canal de Telegram. Acolo, cei doi interlopi postează content cu ei, iar acoliții împrăștie clipurile pe Tik Tok, devenind, mai apoi, virale pe toată Planeta.