În exclusivitate pentru Antena Stars, Deniz Brizo a susținut că a fost agresată și înșelată de iubit cu femeia pe care a primit-o în casa ei. Nu este prima dată când artista își acuză fostul partener de infidelitate, iar acum face acuzații grave la adresa bărbatului. Iată ce mărturisiri a făcut cântăreața!
Deniz Brizo, acuzații grave la adresa fostului iubit, Zenys
Deniz Brizo a mărturisit, în exclusivitate pentru Antena Stars, că fostul ei iubit, Zenys, a agresat-o de foarte multe ori, iar ultima dată când acesta a dat în ea a fost în luna octombrie, moment în care bărbatul a lovit-o foarte tare la nivelul feței.
„Acea filmare cu mine și el este făcută în 2021, la sfârșitul anului sau în 2022, undeva prin Ianuarie. Eu după ce am aflat că avea o relație cu o femeie, avea mai multe relații, dar asta a fost ultima, atunci eu am vrut să îl părăsesc și, timp de câteva săptămâni bune, m-a agresat groaznic. Adică mă bătea, mă înjura.
El a făcut live-ul acela, dar asta a fost după ce m-a bătut și eu, bineînțeles, nu mai eram liniștită, se vedea că eram foarte agitată. Era două sau trei noaptea, copiii s-au trezit din cauza țipetelor. El făcea destul de des aceste scene în care spărgea ușile, după care mă filma și mă punea într-o ipostază în care el să pară victima. Dar nu, nu a fost deloc așa. Eu nu cred că o femeie normală, liniștită, care are un soț iubitor, între ghilimele, ia… și țipă în halul acela, adică nu există așa ceva! Am niște filmări pe camerele de luat vederi, în care el m-a luat cu japca în mașină și a dat în mine. Ultima agresiune a lui a fost în octombrie, în care mi-a spart buza și m-a învinețit în jurul gurii”, a mărturisit cântăreața.
Artista susține că fostul ei iubit a agresat-o și de față cu altă lume, nu doar când erau doar ei doi și există foarte multe persoane care au văzut cum se comportă el cu ea.
„L-am ajutat 9 ani, a stat pe banii mei. A înșelat în toate felurile posibile, până și cu banii mei. A încercat să mă tragă pe sfoară din orice punct de vedere, iar eu când mi-am dat seama în ce barcă stau, am vrut să plec, iar el a reacționat în mod agresiv, pe stradă, în casă, de față cu oamenii. Sunt multe persoane care au văzut felul în care s-a comportat cu mine”, a mai adăugat vedeta.
Cântăreața spune că Zenys a înșelat-o
Nu este prima dată când Deniz Brizo îl acuză pe Zenys de infidelitate. Și acum, cântăreața a declarat că fostul ei iubit a înșelat-o imediat după ce ei au venit din Ierusalim, loc unde au depus un jurământ.
„Acum, când s-au întâmplat toate aceste chestii, au trecut câteva luni bune în care el a zis că se schimbă. Mi-a promis că se schimbă și eu atunci am decis să mergem la Ierusalim ca să depunem un jurământ, pentru ca eu să am încredere completă în el că se va schimba. În schimb, după ce am fost la Ierusalim, la scurt timp, el m-a înșelat cu o… Femeia este măritată, areși copil”, a povestit artista.