Deși, încă, nu a divorțat de Isabela, Daniel Onoriu a avut, până de curând, o altă parteneră, dar se pare că relația lor amoroasă a ”ars” mult prea repede. Pilotul de raliuri a fost părăsit de Marilena, femeia care locuia în Canada, și, pe care o și ceruse de soție, în urmă cu, doar, câteva zile. Iată care a fost motivul despărțirii.
În viața lui Daniel Onoriu au loc întâmplări, desprinse parcă, dintr-o telenovelă. Nepotul regretatei Gabi Luncă este din nou un bărbat singur. Daniel Onoriu a anunțat, ieri, că Marilena s-a despărțit de el, pentru a se întoarce în brațele fostului ei iubit, pe nume Silviu.
”Dragilor! Am renunțat la canadiancă. Mi-a dat un mesaj în care m-a anunțat că nu poate continua cu mine din cauza distanței mari care e între noi și are dreptate! Mie îmi convine sincer că nu continuăm și îmi pare bine că ea a fost prima care a pus stop relației noastre!
Eu am caracter și nu i-am spus că nu îmi place de ea, așa că sunt fericit că am scăpat de ea! Ea și-a pus poze cu fostul ei pe profil, un tip destul de pămpălău și spun asta pentru că acum două zile am vorbit cu el la telefon și i-am spus că am făcut dragoste cu iubita lui de trei ori! Dacă el acceptă așa ceva înseamnă că e un om josnic și să fie sănătos. Mai jos aveți mesajele dintre mine și Canadiancă”, a scris ieri, pe Instagram, Daniel Onoriu.
Daniel Onoriu a trecut de la dragoste la război
Pilotul de raliuri a publicat și ultimele conversații pe care le-a avut cu Marilena, femeia de care se îndrăgostite la începutul acestei luni și lângă care și-ar fi dorit un viitor. Asta pentru că, Daniel Onoriu a și cerut-o în căsătorie.
Potrivit conversațiilor dintre cei doi, Marilena a fost cea care s-a despărțit de el și l-a rugat pe pilot să aibă grijă de sănătatea sa, să continue cu sportul și să își rezolve problemele pe care le are cu actuala lui soție, ba chiar să se împace cu Isabela.
La rândul său, Daniel Onoriu i-a scris femeii care locuiește în Canada că Silviu, fostul iubit al Marilenei, este un ”fătălău”, dacă o primește înapoi. Asta pentru că pilotul de raliuri ar fi făcut dragoste cu ea de 3 ori. Mai mult, nepotul regretatei Gabi Luncă a spus că deja are o altă iubită.
”Nu-mi placi deloc. Eu aseară mi-am făcut relație cu o fată superbă. Silviu al tău, sincer, e un mare fătălău pentru că te acceptă înapoi după ce i-am spus că ți-am dat 3 numere. Să fiți sănătoși, Marilena, amândoi, și să vă…”, a fost mesajul pe care Daniel i l-a transmis Marilenei.
”Tu ai probleme cu Isabela, te rog, rezolvă-le și eventual împacă-te cu ea. Fă-te bine, ocupă-te de sport, însănătoșește-te. Eu m-am gândit bine și relația mea cu Silviu e mult prea puternică și ne iubim. Îl iubesc chiar…”, a fost răspunsul dat de Marilena.