Vineri, 18 noiembrie, este o zi decisivă pentru Culiță Sterp! În urmă cu doar câteva momente, cântărețul a fost dus în fața magistraților din Cluj. Oamenii legii urmează să decidă ce pedeapsă o să primească, în urma faptelor pe care le-a comis.
Vă amintim faptul că artistul a fost reținut pentru că a provocat un accident rutier în Cluj. Cântărețul era sub influența alcoolului în momentul în care a fost surprins de aparatul radar. Culiță Sterp nu a oprit la semnalele polițiștilor și a ales să fugă de la fața locului după incident.
După ultima noapte petrecută în arest, cântărețul a fost adus, vineri, în fața magistraților din Cluj cu cătușele la mâini. Artistul a încercat să se camufleze cu ajutorul unei măști de protecție și s-a folosit și de gluga hanoracului. Reporterii care îl așteptau pentru declarații referitoare la cele întâmplate nu au reușit să obțină nimic de la artist. Culiță Sterp a intrat drect în sala de judecată pentru a afla ce pedeapsă va primi.
Rămâne de văzut dacă artistul va fi sau nu arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Cu cine era, de fapt, Culiță Sterp în mașină, atunci când s-a produs accidentul
Artistul se afla la volanul SUV-ului său atunci când s-a produs impactul cu o mașină, marca Dacia Logan. Culiță Sterp era însoțit de dansatoarea care apare în clipul său. Cu câteva ore înainte de producerea accidentului, artistul postase mai multe imagini în care se afla alături de un bun prieten.
Culiță Sterp a publicat câteva filmulețe, pe pagina sa de Instagram, în care dansa și râdea, fără să se gândească vreo secundă la ceea ce avea să urmeze.