Cătălin Bordea și partenera sa de viață cu care se iubește de 11 ani își spun adio? Zvonurile, dar și faptul că fosta vedetă de la Antena 1 s-a separat și are probleme serioase în cuibușorul său de nebunii încep să se adeverească, având în vedere că cei doi erau mai tot timpul împreună.
Mulți se așteptau ca cei doi să devină părinți, mai ales că sunt de 11 ani împreună iar în 2019 s-au și căsătorit religios, însă se pare că vom asista, cel mai probabil, în perioada următoare, la un divorț. În plus, bruneta a părăsit căminul conjugal, iar gurile rele spun că Livia nu vrea să renunțe la ideea de divorț, mai ales că aceasta ar fi implicată deja într-o altă relație amoroasă. Problemele lor de cuplu nu sunt de ieri, de astăzi, ci din perioada când Cătălin Bordea a ales să meargă în America Express împreună cu camaradul său, Nelu Cortea.
Cătălin a fost surprins zilele trecute la alergat, în pădurea Băneasa. Din imagini și din informațiile primite de la colegii noștri de pe teren se vede că Bordea este dărâmat după despărțirea de Livia. Comediantul a ales să își înece durerea din suflet pe care o are după separarea de jumătatea sa prin…sport.
„Am început de o vreme să stau să citesc în portbagajul mașinii după ce alerg. E pădure, e frumos, e liniște. Par dubios, știu”, ne-a declarat el, râzând.
Suferință în versuri
Pentru că și-a idolatrizat partenera de viață, Cătălin Bordea își manifestă tacit durerea sufletească pe rețelele sociale.
„Știi de ce plouă? Solemn și trist, De parcă ceru-ar ști, De noi, ceva? Plouă romantic, Plouă-aproape Ca pe vremuri, Când ploaia Nu era o vreme rea”, este poezia distribuită recent de către Cătălin Bordea la InstaStory, pe pagina sa personală de Instagram.