Bogdan de la Ploiești a demontat mitul conform căruia ar cumpăra vizualizări pentru a urca în trending! Pentru că ocupă locurile fruntașe pe YouTube cu fiecare piesă lansată, lumea vorbește despre cum ar „fura” succesul. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru TABLOIDVIP.RO, manelistul a ținut să deslușească misterul.
Bogdan de la Ploiești se poate declara multi-milionar pe YouTube, iar asta pentru că fiecare piesă pe care o lansează ajunge pe locul 1 în trending în doar câteva ore. Totodată, în mediul online se discută despre cum atât Bogdan de la Ploiești, cât și ai lui colegi de breaslă, ar cumpăra fani virtuali, lucru care le-a adus, de altfel, atât popularitate, cât și bani. Mulți bani.
Și este cunoscut faptul că Bogdan de la Ploiești nu dă un pas înapoi atunci când vine vorba de a-și arăta bogăția. Vorbim de vacanțe de lux, mașini de sute de mii de euro sau haine de brand.
Dar totuși, manelistul ar mai avea o strategie în ceea ce privește ridicarea pieselor în topuri. „Certuri” cu ai săi parteneri de scenă. Și chiar funcționează. Acest lucru a fost dezvăluit, într-un interviu exclusiv acordat pentru TABLOIDVIP.RO, chiar de Gheboasă, cântărețul cu care a colaborat Bogdan de la Ploiești pentru piesa „Dacă n-ai bani”.
Acum, în exclusivitate pentru publicația noastră, Bogdan de la Ploiești a ținut să-și spună punctul de vedere și să sublinieze că n-a cumpărat niciodată vizualizări, lucru demonstrat, spune el, la fiecare concert pe care îl susține, acolo unde publicul, într-un număr indiscutabil, își arată aprecierea pentru munca pe care o prestează.
„Noi n-am cumpărat niciodată vizualizări„
Reporter TABLOIDVIP.RO: Colaborările dintre maneliști și artiștii cu alte genuri muzicale funcționează destul de bine.
Bogdan de la Ploiești: Sincer să fiu cu tine, eu cred că am dus aceste manele la alt nivel. Să las și eu modestia deoparte, nu cred că mai e nevoie să le mai spunem manele. Cred că, la cifrele pe care le facem noi, ar trebui să se numească altfel. O să-i dau eu alt nume la genul ăsta.
Reporter TABLOIDVIP.RO: Se spune că voi cumpărați vizualizări. Cum stă treaba?
Bogdan de la Ploiești: E un Dumnezeu sus și știe mai bine ce se întâmplă cu adevărat. Nu știu, nu răspund de alți băieți. Noi n-am cumpărat niciodată vizualizări. La noi se văd din evenimentele noastre. Pe unde am călcat eu și pe unde am cântat eu anul acesta, cel puțin, s-a văzut iubirea oamenilor, iubirea fanilor mei și nu cred că trebuie să spun eu mai multe. Le mulțumesc din toată inima pentru că mi-au schimbat viața și voi munci atât cât mă țin puterile să-i fac fericiți, să le ofer cea mai frumoasă muzică pe care eu pot să o fac.
Reporter TABLOIDVIP.RO: Crezi că aceste colaborări vor mai funcționa peste ani?
Bogdan de la Ploiești: Eu am surprize. Minim cinci ani de acolo încolo, România, ești a mea!