Bianca Drăgușanu a făcut noi declarații după ce a suferit recent un lifting facial, intervenție care ar fi costat 11.000 de euro. Totodată, ea susține că își asumă toate operațiile estetice pe care le are, în comparație cu Loredana Groza, care a ieșit public și a spus că nu a apelat la ajutorul medicului estetician.
În urmă cu mulți ani, Bianca Drăgușanu a început transformarea cu o serie de intervenții și operații estetice. Fosta prezentatoare de televiziune are implant mamar, implant fesier, rinoplastie, acid hialuronic și botox, dar și o intervenție de alungire a ochilor. De curând, ea a mers la medicul estetician pentru a-și topi acidul din buze, iar în urmă cu mai bine de o săptămână a suferit un lifting facial, operație care a durat 7 ore, cu anestezie generală. Într-un interviu pentru Fanatik, ea a făcut dezvăluiri despre intervenția suferită. Are fața vânătă și umflată, tocmai de aceea umblă cu cagulă prin București.
„Sunt bine… Mă recuperez și eu, cum pot. Faptul că sunt umflată, sunt vânătă, dar trece. De la o zi la alta este spectaculoasă revenirea. Eu mi-am făcut un lifting… Dar când să îl fac, la 60 de ani, la ce mai îmi trebuie atunci?! Îl fac acum, cât sunt tânără. Arătam de 35, acum sunt de 25. Acum sunt în proces de update, ca la telefon (râde, n. red.). Mă chinuiesc să dorm. După anestezia generală s-au modificat un pic lucrurile. Aștept să îmi revin la normal, dar văd că îmi ia o perioadă. Am stat în anestezie generală 10 ore, m-au tot bibilit”, a explicat Bianca Drăgușanu, care a lansat și un atac la adresa Loredanei Groza, care a fost acuzată des că are mai multe operații estetice, însă ea mereu a negat.
meu” „În fine, eu sunt curajoasă și asumată. Eu nu spun că mă dau cu cremă de gălbenele și d-astea. Niciodată… Sau să zic ca Loredana Groza că nu am liftinguri, operații estetice, nu am nicio intervenție, nu cunosc botoxul, nu beau, nu fumez, nu pierd nopțile, fac yoga… „Eu câștig bani din cum apar, normal că mă fac…” Adică, în tinerețe era foarte bătrână… Dar să fim sinceri, majoritatea dintre noi, și dau și exemple: Adelina, eu, Loredana… în tinerețe eram bătrâne. Dar eu sunt sinceră, recunosc. Păi, eu câștig bani din cum apar, normal că mă fac… Dacă aș câștiga bani din ouă mi-aș face fermă. M-aș face găină (râde în hohote, n. red.). Dar care e situația? Eu recunosc. Unele zic că își fac rinoplastie că nu respiră bine… Băi, mă lași?! De aia le fac de trei ori…”, a mai declarat Bianca Drăgușanu.
Related Posts
Add A Comment