Author: TabloidVIP
FOTO PAPARAZZI. Adrian Alexandrov surprins de paparazzi in mall Băneasa. Acesta o duce bine chiar și fără Elena Udrea!
Lui Adrian Alexandrov îi merge bine chiar dacă Elena Udrea nu mai e lângă el. Nu ar mai fi broker, potrivit ultimului zvon apărut pe piața media, însă tot are de unde încasa. Zilele trecute, paparazzii TABLOIDVIP.RO l-au prins „în fapt” pe afacerist, în mall Băneasa. A dat „daună” bancomatului retrăgând numerar din cont, dar nu o dată. Ci de trei ori. Avem imaginile exclusive! Business-urile par să-i meargă ca pe roate logodnicului Elenei Udrea. Chiar dacă pe piața media au apărut zvonuri conform cărora ar fi rămas fără loc de muncă, căci nu mai apare pe lista brokerilor din…
Percheziţii de amploare în această dimineaţă la cazinourile deschise la parterul blocurilor. Este vorba de peste 120 de descinderi în 19 judeţe din ţară şi Capitală. Ancheta vizează una dintre cele mai mari grupări mafiote din România, condusă de fraţii Corduneanu. Poliţiştii au indicii că liderii grupării îşi terorizau concurenţii care activau în piaţa jocurilor de noroc. “Conform unor surse din anchetă, discutăm despre o reţea infracţională foarte clar structurată şi ierarhizată. Practic, spun anchetatorii, reţeaua funcţiona similar cu o firmă de pază, însă, spre deosebire de una obişnuită, membrii acestei reţele nu protejau cazinourile respective doar în faţa persoanelor…
Percheziţii masive în această dimineaţă! Mascaţii au intrat în casa lui Costel Corduneanu, este o adevărată desfăşurare de forțe la Iaşi
Percheziţii masive la Iaşi în această dimineaţă, 23 noiembrie 2022. Este o intraga desfăşurare de forțe la locuinţa lui Costel Corduneanu. Mascaţii au pătruns în imobil. Deocamdată nu este clar de ce este bănuit şeful clanului Corduneanu de la Iaşi. „Astăzi, 23.11.2022, procurorii împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași,…
Oana Roman ne spune ce atitudine are Petre Roman față de mama ei, Mioara: ”Tata s-a interesat și…”
Starea de sănătate a Mioarei Roman constituie un real motiv de preocupare pentru întreaga familie, dar mai ales pentru fiica Oana. Vedeta se dedică în totalitate îngrijirii celei care i-a dat viață, însă nu este singură în tot acest proces. Fosta soție a lui Petre Roman este internată într-un centru de recuperare la standarde înalte, iar progresul este îmbucurător, susține Oana Roman, în exclusivitate pentru TABLOIDVIP.RO. Fostul prim-ministru, alături de care Mioara Roman a avut un mariaj timp de 33 de ani, este alături de fiică și prima soție, acum, după intervenția chirurgicală suferită de femeie. Mioara Roman a fost…
FOTO PAPARAZZI. Ema Uta este top! Sexoasa blondă a ieșit pe stradă într-o ținută care îi expune…
Ema Uta este top! Sexy-blondina are, de fiecare dată, apariții “distrugătoare” atunci când iese în public. Zilele trecute, TABLOIDVIP.RO a întâlnit-o în toată splendoarea ei, într-o rochie cu care a “răvășit”, fără nicio exagerare, zona Floreasca. Misterul a fost, în sfârșit, deslușit! Tânăra a arătat cum își ține iubitul, pe Alex Bodi, în “lesă”. Nu aveți voie să ratați imaginile “de colecție”! Ema Uta este considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai sexy femei din lumea de noapte a Capitalei. Make-up artistul preferat al vedetelor autohtone are mare grijă de corpul ei, orele petrecute la sala de fitness transformând-o…
Alex Velea își ”trage” bani de la luptătorii din gala RXF! Cine sunt vedetele care i-au dat cântărețului chiar și 20% din ce au încasat!
Alex Velea are profit major de pe urma „protejaților” lui. Practic își trage bani prin prisma bătăilor la care participă ai săi „băieți”. Zannidache a câștigat un meci în gala RXF 42 și a „predat” 20% din banii primiți – în contul iubitului Antoniei. Velea a primit în jur de 3.000 de euro din aproximativ 16.000, atât cât luase „băiatul” lui, și e posibil ca istoria să se repete și în cazul lui Jon Băiat Bun, în gala RXF 43. TABLOIDVIP.RO are toate detaliile exclusive! Zannidache s-a luptat în gala RXF 42 și a câștigat împotriva lui Gheboasă. Și lui…
După multe așteptări, Culiță Sterp a oferit primele declarații cu privire la accidentul rutier pe care l-a comis în urmă cu aproape o săptămână. Cântărețul de muzică de petrecere a avut un mesaj pentru toți cei care îl urmăresc, dar și pentru bărbatul care se afla la volanul mașinii pe care a lovit-o. În urmă cu scurt timp, au ieșit la iveală noi detalii în cazul lui Culiță Sterp. Testele toxicologice au arătat faptul că acesta consumase și marijuana, nu numai alcool în momentul în care s-a urcat la volan. Văzând reacțiile oamenilor, fratele lui Iancu Sterp s-a văzut nevoit…
După ce a pus “pe jar” muncitorii din Floreasca, acum…. Bălanca nu mai iese din fustița sexy!
Andreea Bălan a scos, din nou, fusta „criminală” la înaintare. Direct pe Floreasca a fost surprinsă de paparazzii TABLOIDVIP.RO, în timp de ieșea din restaurantul Treevi, alături de o prietenă. Distracția însă, s-a mutat la Nuba. Dar apariția… top!Pe repeat! Cu aceeași deja celebră fustă a excitat și muncitorii în urmă cu două săptămâni. Tot pe Floreasca. Vă prezentăm imaginile exclusive în cele ce urmează. Andreea Bălan nu mai iese din fusta scurtă de piele cu care a excitat muncitorii! O poartă până o face celebră! :)) Semn că i-a plăcut ce a trezit în zilierii care se ocupau cu…
FOTO PAPARAZZI. Nicoleta Nucă, se luptă să-și ducă la bun sfârșit toate planurile profesionale care sunt multe și diverse!
Nicoleta Nucă se luptă să-și ducă la bun sfârșit toate planurile profesionale care sunt multe și diverse, mai ales în ultima vreme. Artista tace și face, iar de curând s-a întors din Italia, acolo unde a fost cu treabă. Românca noastră a fost cooptată să facă parte din distribuția unui film italiano-american, „Sicilian Holiday”, o ocazie care i-a adus nespusă bucurie și puternice experiențe profesionale, mai ales că actoria pare să fie drumul profesional asupra căruia se concentrează cel mai tare acum artista. „Am fost atât de fericită! Am cunoscut mulți oameni minunați cât am filmat pentru Sicilian Holiday și…
FOTO PAPARAZZI. Monica Bîrlădeanu, surprinsă de paparazzi! Cum a fost fotografiată vedeta
Monica Bîrlădeanu merge des prin magazinele cu ștaif de unde obișnuiește să-și achiziționeze acele piese vestimentare și accesorii care să se potrivească mănușă cu eleganța ei care a devenit aproape proverbială. Fie că povestim despre latura fizică, fie că ne oprim asupra parcursului pe care actrița l-a traversat de-a lungul anilor, trebuie să recunoaștem că bruneta s-a poziționat departe, în sus, de linia de mijloc a standardului și a reușit să se mențină acolo. Chiar dacă a existat o vreme când era aproape imposibil să o vezi pe Monica Bîrlădeanu pe galeriile magazinelor românești, iată că lucrurile s-au schimbat acum,…