Author: TabloidVIP

Oana Zăvoranu a scăpat momentan de executarea silită, iar actrița consideră că a fost un prim pas spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Ea a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după ce zilele trecute anunțase că trece prin momente dificile. Oana Zăvoranu s-a prezentat miercuri, 12 iulie, la Judecătoria Sector 1 București, unde a sperat că va primi o decizie favorabilă în procesul pe care îl are. Magistrații au decis, iar actrița va scăpa momentan de executarea silită. „Admite cererea. Dispune suspendarea provizorie a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 314/2023 aflat pe rolul…

Read More

Următoarea ediție de „Insula Iubirii”, difuzată în această seară la Antena 1, vine cu alte surprize în rândul celor care au venit să își testeze iubirea. La foarte scurt timp după ce au trăit la cote maxime emoţiile primului bonfire special, generat de aprinderea, în premieră pe „Insula Iubirii”, a flăcării ispitei, aceasta se aprinde din nou, dându-le cu totul vieţile peste cap. Conflicte, crize de plâns sau dor arzător şi nostalgie, niciun cuplu nu a fost scutit de provocări şi de trăiri intense, încă din primele clipe ale celui mai dur test de fidelitate. Şi cum s-a dovedit până…

Read More

Ministrul Muncii, Marius Budăi, urmează să îşi dea joi demisia din funcţie, în urma scandalului legat de neregulile găsite în azilele din judeţul Ilfov. Informația a fost confirmată în şedinţa de Guvern de premierul Marcel Ciolacu. M-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia, la finalul acestei şedinţe. Din punctul meu de vedere, e un gest de onoare pentru care îi mulţumesc şi sunt convins că aceasta este reacţia firească a unui decident politic, într-o asemenea criză. Este reacţia firească în orice democraţie consolidată a Europei”, a anunţat şeful Executivului. Potrivit surselor, ministrul era aşteptat astăzi să prezinte premierului Marcel…

Read More

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr afirmă că NATO acţionează în mod concret pentru consolidarea posturii colective de descurajare şi apărare şi creşterea prezenţei aliate pe flancul estic, inclusiv în România. Ministrul a transmis în cadrul Reuniunii informale a Consiliului Nord-Atlantic împreună cu Suedia, în formatul miniştrilor apărării, desfăşurată în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, că adoptarea noilor planuri regionale de apărare reprezintă o schimbare de paradigmă în privinţa modului de abordare a apărării colective în NATO. ”NATO acţionează în mod concret pentru consolidarea posturii colective de descurajare şi apărare şi creşterea prezenţei aliate pe flancul estic, inclusiv în România. La…

Read More

Romina Gingașu, soția lui Pietro Ferrari, miliardarul care deține 10 la sută din imperiul Ferarri, a dezvăluit ce investiții a făcut în România. Până în prezent, românca de 31 de ani a investit în jur de 10 milioane de euro în proiecte rezidențiale, în special în zona Floreasca și în nordul Capitalei, conform Forbes. Cea mai recentă achiziție reprezintă 20% din proiectul Sapphire Herăstrău, ansamblu rezidențial amplasat în zona Cartierului Francez, unde a investit 2 milioane de euro. Aici a cumpărat ultimele două etaje, reprezentând un penthouse de 420 mp cu terasă de 80 mp. O altă investiție considerabilă pe…

Read More

Culiță Sterp se numără printre cei mai cunoscuți și îndrăgiți interpreți de muzică de petrecere din țara noastră. Artistul se bucură de o carieră în plină ascensiune, iar muzica sa este apreciată de o mulțime de fani. Cântărețul se poate declara un bărbat împlinit și pe plan personal, asta pentru că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de logodnica sa, iar cei doi au împreună și un copil, în vârstă de doi ani. Cu toate acestea, în urmă cu doar câteva luni, Culiță Sterp a fost protagonistul unui accident rutier în Cluj Napoca. Impactul s-a produs din cauza…

Read More

Ce se întâmplă cu Elena Udrea, la mai bine de un an de când se află în închisoare: „Nu știu să vă spun dacă mai bine sau mai rău”. Decizia pe care a luat-o din spatele gratiilor Elena Udrea este în închisoare de un an și 3 luni. Ce decizie a luat fostul demnitar, aflat în spatele gratiilor? Elena Udrea, în vârstă de 49 de ani, este un fost demnitar român și se află în spatele gratiilor de mai bine de un an, fiind acuzată de luare de mită și abuz în serviciu. Celebra blondină se află într-o relație de…

Read More

Château Miraval, domeniul din Franța deținut de Brad Pitt și Angelina Jolie, se află în centrul procesului de divorț dintre cei doi actori. Războiul dintre Angelina Jolie și Brad Pitt pare să nu se mai sfârșească. Pe lângă lupta pentru custodia copiilor, cele două vedete au ajuns la tribunal și din cauza proprietății Château Miraval și a afacerii cu vinuri pe care au dezvoltat-o pe domeniul din Franța. Potrivit Page Six, avocații Angelinei Jolie au depus săptămâna trecută o plângere împotriva lui Brad Pitt, în care au încercat să combată afirmațiile actorului, care a declarat de-a lungul timpului că el…

Read More

Loredana Groza a susținut duminică, 9 iulie, un concert în cadrul Freeland Festival de la Slobozia. Artista a purtat o ținută neașteptată pe scenă, iar fanii au reacționat în spațiul public după ce au văzut-o. Cântăreața a îmbrăcat o salopetă neagră, transparentă, accesorizată cu foarte multe cristale și mărgele. Nu doar ținuta Loredanei Groza a fost specială, ci și felul în care a avut aranjat părul. Artista a optat pentru o perucă blondă, cu păr foarte lung, care îi ajungea la genunchi. Loredana Groza, apariție controversată la Slobozia Apariția ei a fost cu atât mai controversată cu cât a ales…

Read More

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în urma ședinței de Guvern prioritățile autorităților pentru ca tragedii precum cea a “căminelor groazei” să nu se mai repete. Marcel Ciolacu a solicitat ca toate autorizațiile centrelor pentru copii, persoane vârstnice și cu dizabilități să fie reverificate și reanalizate în termen de o săptămână. De asemenea, el a cerut cultelor din România și mai ales Bisericii Ortodoxe Române, dar și ONG-urilor cu activitate în domeniul social să se implice în tot ceea ce ține de asistența destinată persoanelor vulnerabile. Declarația integrală a prim-ministrului Marcel Ciolacu “Vreau să fiu foarte clar – nu am nicio…

Read More